într-o carte de Arghezi
luată din biblioteca școlii
am găsit o bucățică de hârtie
ruptă dintr-un caiet de matematică
un colț îndoit
ca o inimă mică, obosită

poate un elev a pus-o acolo
acum treizeci de ani
când visa să fie cineva
când citea Arghezi pentru notă
dar se gândea, în secret,
la o fată din clasă
sau la ora de sport de mâine

unde o fi acum?
poate are copii,
poate nu mai citește poezie,
poate a uitat că într-o zi
a deschis o carte
și a lăsat acolo o dovadă
că a avut timp, visuri,
iar hârtia,
îngălbenită ca o fotografie veche,
încă respiră sub pagini —
un mesaj accidental
pentru oricine crede
că nimic nu se mai păstrează.