Într-o carte de Arghezi, luată din biblioteca școlii,
am găsit, între pagini, o bucățică de hârtie —
un colț dintr-un caiet de matematică.
A fost pusă acolo,
poate acum treizeci de ani,
de un elev care visa
să ajungă și el departe,
să răspundă atunci sarcinii
de a citi Arghezi.

Unde o fi acum acel elev?
Poate a uitat de semn,
dar hârtia îl trădează —
e dovada că a fost,
că a visat,
că într-o zi a deschis o carte
și a pus acolo o bucățică din caiet.
Dacă ar vedea-o,
s-ar întoarce pentru o clipă în trecut,
într-o sală de clasă cu ferestre înalte,
și și-ar recunoaște emoția cititului,
care nu a îmbătrânit niciodată?