palme invizibile
pe spatele meu —
solzi nevăzuți

m-aș ascunde mai adânc
în mine însumi,
m-aș pierde
în mișcarea fragilă
a supraviețuirii morale

sub umbra inimii
aranjez stări de gheață
le văd cum pleacă în afară
precum vagonetele duc florile
de mină

dacă aș nimeri sub plămâni,
aș rezista
activității lor 
de fabrică fragilă?

În fel de fel de clipuri video, 
pe Facebook sau pe YouTube, 
am remarcat unul cu un pește 
căruia i se administrează o bilă galbenă, 
pentru a deveni mai ușor de curățat. 
Așa mă simt eu în această dimineață, 
sub cais, 
când înghit stropul de smântână 
din ceașca de cafea.

Solzii mei sunt nevăzuți 
și aștept mâna îngerului curator 
să mi-i dea la o parte, 
ca să pot scoate capul în societate — mai senin 
și despovărat de orice impuls de carcasă.

Ce-ar fi, în mod ironic,
să primesc palme pe spate,
la fel de invizibile ca solzii?

M-aș ascunde și mai adânc
în mine însumi?
Nu m-aș mai regăsi nici eu
în această mișcare
de supraviețuire morală —

și cine știe unde aș ajunge,
în preajma cărui organ mi-aș face veacul,
poate la umbra inimii,
unde aș aranja stări de gheață pentru ea
și m-aș uita cum le cară în afară,
cum vagonetele duc
florile de mină.

Dacă aș nimeri sub plămâni,
aș rezista
activității lor
de fabrică fragilă?