Mă retrag cu nașul undeva, 
la etajul restaurantului 
și privim explozia sârbei. 

Linii se întretaie pe ritm, 
femeile sar în horă, 
bărbații își mișcă picioarele 
ca fotbaliștii în dribling, 
cercurile se fac, se desfac, 
saxofonul ține isonul 
formației de muzicanți... 

Pe gânduri, uluit de priveliște, 
nașul dă din cap și exclamă: 
- Este ceva... 
Este mai spectaculos decât Ciuleandra! 

Atunci, mă uit și eu mai atent. 
Voioșia din hore - 
cercurile s-au transformat în linii drepte 
care par a se duce în infinit - 
este o dezlănțuire de energii fără oprire. 
Nu pare să înceteze frenezia aceasta. 
E până la Dumnezeu...