Într-o carte de Arghezi, luată din biblioteca școlii, am găsit, între pagini, o bucățică de hârtie — un colț dintr-un caiet de matematică. A fost pusă acolo, poate acum treizeci de ani, de un elev care visa să ajungă și el departe, să răspundă atunci sarcinii de a citi Arghezi.
Unde o fi acum acel elev? Poate a uitat de semn, dar hârtia îl trădează — că într-o zi a deschis o carte și a pus acolo o bucățică din caiet. Dacă ar vedea-o, s-ar întoarce pentru o clipă în trecut și și-ar întâlni visurile la care încropea pe acele vremuri, cu emoție?
Într-o carte de Arghezi, luată din biblioteca școlii, am găsit, între pagini, o bucățică de hârtie — un colț dintr-un caiet de matematică. A fost pusă acolo, poate acum treizeci de ani, de un elev care visa să ajungă și el departe, să răspundă atunci sarcinii de a citi Arghezi.
Unde o fi acum acel elev? Poate a uitat de semn, dar hârtia îl trădează — e dovada că a fost, că a visat, că într-o zi a deschis o carte și a pus acolo o bucățică din caiet. Dacă ar vedea-o, s-ar întoarce pentru o clipă în trecut, într-o sală de clasă cu ferestre înalte, și și-ar recunoaște emoția cititului, care nu a îmbătrânit niciodată?
Merg în fundul grădinii... Între solarii și tarlaua de varză și praz, este o potecă îngustă, cât zgarda câinelui din lanț.
Chemarea liniștii, în acest vacarm de pregătire a pomenii, cu femei vecine care mai de care mai pricepute în meniuri, este mai puternică decât redobândirea echilibrului de mers întins către răgaz.
Nu mai regăsesc frunza lată în gutui, nici aur - doar un trunchi zdrențuit, care nu mai știe cum se acoperă la iarnă.
Mă așez în lumină ca într-un creier de soare. Sunt o idee a lui despre...
aburul vinului plutește încet pe la nările bărbaților adunați la masă. își pomenesc prietenul plecat într-o lume fără ceasuri.
unii spun că l-au văzut când a intrat pe poarta de stele — avea haina curată, fața liniștită, și heruvimii l-au poftit să se așeze în iarbă, pe un scaun de stambă.
s-a mirat — el, bărbat colosal, lat în umeri, înalt cât să atingă stelele. încă de aici putea muta Carul Mare în ce zodie voia.
și totuși, i s-a oferit un scaun fragil. atât cât trebuie pentru un suflet.
acum, cei rămași și-au desfăcut limba. vorbesc despre solarii, despre peștele de apă dulce încărcat de metale grele, despre vreme și zilele de post.
preotul de lângă mine spune că sufletul se curăță încet — ca lumina care sapă și azi în vin.
Soarele sapă în vinul din pahare cu lopeți de aur. Tot ce rămâne din munca lui de cârtiță se preface într-un abur ușor, care plutește pe la nările bărbaților așezați la masă, veniți să-și pomenească prietenul plecat, de câțiva ani, în lumea de apoi.
Câțiva spun că l-au văzut, când a intrat pe poarta de stele din cer. Era liniștit, cu haină curată, poftit de heruvimi cu barba până în piept să ia loc în iarbă, pe un scaun de stambă.
El s-a mirat — se știa bărbat colosal, cât lozul cel mare, lat în umeri, înalt cât să ajungă între stele. Încă de aici, din viața pământeană, putea muta Carul Mare în ce zodie voia și, totuși, i s-a oferit un scaun atât de fragil...
Dar era mai mult decât suficient pentru sufletul lui — ca pentru al oricărui om de pe acolo.
Fiecăruia dintre cei rămași i s-a desfăcut limba. Se vorbește despre solarii, despre peștele de apă dulce, încărcat de metale grele, după cum spune preotul de lângă mine…
Soarele sapă în vinul din pahare cu lopeți de aur. Tot ce rămâne din munca lui de cârtiță se preschimbă într-un abur fin, care plutește pe la nările bărbaților adunați la masă, veniți să-și pomenească prietenul plecat, de câțiva ani, în lumea de apoi.
Unii spun că l-au văzut când a intrat pe poarta de stele - avea haina curată, fața liniștită și heruvimii cu barba până-n piept l-au poftit să se așeze în iarbă, pe un scaun de stambă.
S-a mirat — el, bărbat colosal, lat în umeri, înalt cât să atingă stelele. Încă de aici, din viața pământeană, putea muta Carul Mare în ce zodie voia.
Acolo, în paradis, i s-a oferit un scaun atât de fragil. Dar era destul — pentru sufletul lui, ca pentru al oricărui om din locul acela.
Fiecăruia dintre meseni i s-a desfăcut limba. Se vorbește despre solarii, despre peștele de apă dulce, încărcat de metale grele, după cum enunță preotul de lângă mine...
