Cum se va fi simțit bunicul meu,
când va fi înțeles 
că a ajuns atât de bătrân, 
încât nu-i mai putea scăpa vârstei?

Mi-a spus chiar el, într-o zi:
„Bătrânețe, haine grele… 
Nu ai ce să mai faci. 
Te-a prins ca în menghină”...

Totuși, 
nu-și dorea să se întoarcă în trecut, 
să mai aibă în față anii 
pe care-i trăise deja:
„Să o iau de la capăt? 
Să mai muncesc din nou?”.

Cum îl vor fi zguduit fiorii spaimei, 
când, 
măcar o dată, întâmplător, 
se va fi gândit la moarte, 
cum va fi el coborât în pământ!

Atunci, 
în momentul când va fi văzut 
că este atât de aproape să-și dea duhul, 
eu știu: bunicul meu a urât moartea.
S-a uitat la ea, 
ca la un dușman care-i necăjea nepoții,
pentru că le lua bunicul...