Pe balcon, într-o după-amiază de toamnă,
X a rămas blocat.
— Ia, mă, ce-i asta?! —
atât mi-a zis, când s-a aplecat
să ridice hârtia aruncată.

Bachus l-a încovoiat.
Așa a rămas, parcă blocat în timp,
în poziția de ridicat foaia ca pe halteră
cu disc masiv.

Abia l-am îndreptat.

Jos, în fața blocului,
a făcut un sprint,
să ne dovedească nouă —
era acolo și vărul Dorin —
că mintea nu i-a fost încolțită
de corzile de vie.

Cum se clătina, am crezut
că se duce direct în gardul viu
de pe trotuar,
dar nu:
aproape că a ținut linia dreaptă,
într-o viteză de fotbalist - extremă.

A doua zi mi-a mărturisit —
eram curios cum mersese pe sârmă
(pentru el, în starea aceea,
orice drum era o echilibristică mare) —
că a ajuns acasă,
a băut două pahare de sifon rece
și greața i-a trecut definitiv,
ca prin minune.