TRADIȚIONALISMUL. „ACI SOSI PE VREMURI” DE ION PILLAT
Perioada interbelică
Reprezentativă pentru tradiționalismul interbelic este creația literară „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat, poezie publicată în volumul „Pe Argeș în sus”, în anul 1923.
În primul rând, caracterul tradiționalist al textului se evidențiază prin preferința autorului pentru elementele de autohtonism. Într-adevăr, poezia (discursul liric) conturează imaginea unui univers rural privit cu nostalgie de către eul liric, care proiectează în cadrul reprezentat de o casă rurală cu „obloane”, „pridvor”, „poartă”, „zăvor” cele două povești de dragoste.
În al doilea rând, atmosfera rurală este conturată și la nivelul limbajului. În spiritul esteticii tradiționaliste, poetul recurge la termeni populari și arhaici: „obloane”, „pridvor”, „zăvor”, „poteri”, „crinolină”.
În aceeași ordine de idei, poezia „Aci sosi pe vremuri” se înscrie în estetica tradiționalistă și prin tematica abordată, cea rurală. Această macrotemă se particularizează prin cea a iubirii și a timpului.
Prima secvență poetică reconstituie povestea de iubire a bunicilor, tinerii de odinioară. Această idilă este proiectată într-un cadru romantic, dominat de prezența astrului selenar (luna) și a lacului. Mai mult, secvența cuprinde elemente de intertextualitate, prin trimiteri la operele unor autori romantici, din a căror operă bunicul îi recită bunicii: „Le lac” de Lamartine și „Zburătorul” de Ion Heliade Rădulescu. Povestea de iubire a bunicilor este întreruptă însă de clopotul care sună „în turnul vechi din sat”, un sunet amintind că acolo unde există nuntă, este și moarte.
Cea de-a doua secvență poetică aduce în prim-plan altă poveste de iubire, cea a nepoților. Secvența este introdusă printr-o comparație, punându-se, altfel, în evidență caracterul ciclic al existenței umane: „Ca ieri sosi bunica… și vii acuma tu: / Pe urmele berlinei, trăsura ta stătu”. Legătura dintre generații se realizează cu ajutorul unui detaliu semnificativ, reprezentat de simbolul ochiului: odinioară, „de peruzea”, acum „de ametist”. Diferențele dintre cupluri țin de moda vremii: berlina este înlocuită de trăsură, iar îndrăgostitul îi recită iubitei poeme simboliste semnate de Francis Jammes sau Horia Furtună. Sunetul clopotului avertizează din nou asupra trecerii timpului.
Element paratextual, titlul anticipează ideea poetică, fiind în strânsă corelație cu mesajul transmis de poem. Titlul este structurat pe baza unui adverb de loc cu formă regională, „aci”, a verbului la perfectul simplu, „sosi”, și a locuțiunii adverbiale de timp, „pe vremuri”.
Succesiunea generațiilor este sugerată, la nivel textual, printr-o serie de elemente de recurență. Luna apare ca un martor mut al poveștilor de iubire, însoțind de fiecare dată întâlnirea cuplului de îndrăgostiți. Lanul de secară, alt element de comun al celor două povești de dragoste, este prezent atât pe vremea bunicilor, cât și pe vremea nepoților. Recitările de poeme, prin care cei doi bărbați își cer viitoarele soții și sunetul clopotului „în turnul vechi din sat” sunt alte elemente de recurență.
Din punct de vedere compozițional, poetul optează pentru elemente de prozodie aflate la confluența dintre tradiție și modernitate. Structurarea discursului liric în nouăsprezece distihuri, cu o metrică de 13 – 14 silabe, ritm iambic și rimă împerecheată reflectă preferința poetului pentru structurile clasice, în vreme ce versul liber din final reprezintă o trăsătură a modernității.
În concluzie, poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat rămâne o creație reprezentativă atât pentru viziunea despre lume a autorului, cât și pentru diversitatea tematică, specifică literaturii noastre interbelice.
