M-am închis în casa de la țară, 
departe de acel tumult, 
care îmi stătea ca un turban pe cap.

A intrat și aici, după mine, dorul, 
care nu știu ce iscusite chei a manevrat, 
că a deschis ușa cu ușurință 
și m-a deșteptat. 

Am ajuns iar numai piele și os. 
Somnul îmi este puțin. 
Bucatele nu-mi plac.
Mă salt din pat, 
ca un prunc spre primul pas...

Mă uit spre soarele care și el este stingher, 
dar, spre deosebire de mine, 
se poate duce, oriunde, în lume, 
să copieze în umbră forma oricărui lucru 
sau vietate, peste care a dat 
și i s-a arătat drept cosmos 
împachetat în sulițe migratoare.

Și tutunul, 
pe care, 
adineauri, 
l-am așezat în foaia de țigară, 
îmi face semne discret din fumul 
care-l duce în rotocoale, 
peste o fâșie de orizont.

Numai eu, 
imobil și atent să închid dorului poarta inimii, 
ruginesc în balamale de foc aprins.
„Da", îmi șoptești,
cum ai ajuns în apropiere, 
nu am nicio idee - mi-au zburat toate-,
„nu ai zăvor pentru a mă ține departe, 
într-un colț de cetate"...

Automobilul trecu 
și-un suflu de vânt în suspin 
ridică frunza în zbor 
din maldărul de frunze rămase-n șanț.

Frunza zvârlită se vede pentru întâia oară 
departe de pomul care o zămislise 
și de pământul care o odihnise.

– Ce minunăție de oraș! - exclamă prin setul de nervuri 
și porni să colinde peste alei...

Un copil o privește și în joacă îi dă o palmă. 
Frunza se răsucește în aer, 
capătă avânt ca un fluture.

Copilul, 
voind s-o lege de-o sfoară,
cum înălțase, cândva,
un zmeu de pânză albastră, roz și maro,
o zdrobește din greșeală —
și-n soare, pe asfaltul umed,
nervurile foșnesc, fâșâie
ca pagini uitate
pe coridoarele școlilor.

CARACTERIZAREA / PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI ȘTEFAN
GHEORGHIDIU DIN „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu )Roman
modern subiectiv psihologic interbelic)

1. perioada interbelică
2. două teme majore: dragostea și războiul
3. perspectiva narativă
   Nu în ultimul rând, modalitățile de caracterizare a protagonistului sunt specifice prozei de analiză
   psihologică. Realitatea interioară a personajului-narator se relevă prin intermediul monologului și al
   autocaracterizării, ca mijloace ale introspecției.
   Prezentarea statutului social, psihologic și moral
   STATUTUL SOCIAL AL CELOR DOUĂ PERSONAJE ESTE SURPRINS ÎN CAPITOLUL AL
   DOILEA: Ștefan Gheorghidiu este student la Filosofie, iar Ela, studentă la Litere. Cei doi se căsătoresc,
   trăind o adevărată iubire pasională.
   Ștefan Gheorghidiu primește o moștenire neașteptată de la unchiul avar Tache Gheorghidiu, când
   protagonistul încearcă să investească o parte din bani într-o fabrică de metalurgie, devenind asociatul lui
   Vasile Lumânăraru, un milionar analfabet. Afacerea cu fabrica, în cadrul căreia lui Ștefan Gheorghidiu i se
   dăduse conducerea biroului comercial, se dovedește un dezastru, așa că tânărul moștenitor își dă seama
   că nu face parte din această lume și iese din asociație. El se întoarce spre filosofie, iar noile preocupări ale
   Elei pentru lux și cumpărături devin pentru el probleme indiferente.
   Spre deosebire de el, Ela are o adaptată la această lume. Ruptura cuplului provine din
   conștientizarea de către personajul-narator a faptului că „el și soția sa trăiesc în tuneluri paralele”.
   două episoade / secvențe narative/ situații specifice
   ANALIZA RELAȚIEI DE CUPLU ESTE EVIDENȚIATĂ PRINTR-O SERIE DE SECVENȚE
   NARATIVE. Relevant este episodul în care Ștefan Gheorghidiu se ală în permisie la Câmpulung, unde
   petrece o noapte de iubire alături de Ela. Bolnav de gelozie, nu se poate bucura de voluptatea acestei
   nopți, ci analizează gesturile soției. Astfel, un simplu gest banal al femeii de a-și aprinde o țigară îl
   „îmbolnăvește” pe bărbatul aflat în căutarea certitudinii: „Nu aveam nicio dovadă că mă înșelase, dar am
   conștientizat atunci că ace gest vine din dorința ei de a poza goală, de a face impresie, un gest de care ea
   nu-și mai dădea seama, dar care a devenit revelatoriu pentru ceea ce nu știam eu”.
   Finalul romanului se constituie în altă secvență narativă, semnificativă pentru ilustrarea
   trăsăturilor de caracter ale PERSONAJELOR. Întors de pe front, Ștefan Gheorghidiu își dă seama că nu
   mai simte nimic pentru Ela, despre care afirmă: „O priveam cu indiferența cu care privești un tablou”.
   Primește o scrisoare anonimă prin care este înștiințat că Ela l-a înșelat cu domnul G., însă această
   epistolă nu-i provoacă niciun sentiment. Așadar, fără să dea vreo explicație, protagonistul decide să se
   despartă de ca pentru care odinioară era în stare să ucidă: „I-am scris că-i las totul de la obiecte de preț la
   cărți, de la lucruri personale la amintiri, adică tot trecutul”.
   În concluzie, CUPLUL DE PERSONAJE, ȘTEFAN – ELA, RĂMÂNE REPREZENTATIV
   PENTRU viziunea despre lume a unui autor care a optat pentru modernizarea romanului românesc prin
   adoptarea modelului proustian.

Sub pelerina grea,  
ascund un strigăt surd,
ca să nu vadă nimeni umilința adăpostului,
în orașul străin și rece, printre umbre sumbre.
De atâtea ori, am rostit: nu mai am nevoie de nimic.
Arăt lumii că puținul mi-e bucurie.

Stropi întunecați cad grei pe butoiul crăpat;
sunetul lor, clopot înecat, se adâncește în noapte.
Aș vrea să le schimb curgerea,
să-i îndrept
spre puritatea norului, 
neatinsă de suflul pământului.

O gură flămândă de cuvânt îi primește cu sete
și eu însumi, prizonier între pagini jilave,
voi deveni, peste timp,
o piatră în biblioteci tăcute,
dărâmând rafturi sub povara ideii.

Sunt doar un biet strop
în fața cosmosului surd.
Câtă lumină mi-ar trebui să strălucesc,
pentru ca îngerul neputincios să mă vadă?
De unde să iau lumina, în această zi mohorâtă,
când norii mă învăluie?
Poate din cugetul meu...

Întorc butoiul spre cer, 
ca pe un ochi stins,
ale cărui lacrimi sunt ploile,
picurând în torent.

I put a cloak over my head,
so no one would see me taking shelter from the rain.
So many times,
I have claimed that I need nothing more.
I show people that I am happy with little.
Didn't I throw my jug
at the dreamy head of a passerby?
“Wake up!”
I told him.
“Don’t seek adornments,
for nature has endowed you with everything needed
to thrive in soulful grandeur.
Look at this child drinking water from the fountain,
cupping his hands.”

Raindrops slap against the barrel,
I hear them deepen in their descent.
I wish I could divert them
from the bark of the earth,
where they’ll trickle into the crowd,
toward my philosophy,
which would underscore the purity they bring from the clouds.
A thirsty letter swallowed them swiftly.
I, too, shall be ingested by damp pages,
and, over centuries,
oh! my doctrine will solidify in libraries,
toppling shelves, and,
without the confinements of iron and wood,
will return once again to the clear streets of the city,
among the citizens.

I feel like a mere drop myself,
in relation to God and the cosmos.
How much light must I reflect
to be noticed by the most oblivious angel?
Where can I find light,
on such a rainy day?
Perhaps from thought,
there I draw closer, with true steps,
to a heaven without envious people.

I’ll turn the barrel, its opening toward the sky,
like an eye,
whose tears the rains will be, in torrents.

Mi-am pus o pelerină pe cap, 
să nu fiu văzut că mă adăpostesc de ploaie.
De atâtea ori, 
am susținut că mie nu-mi mai trebuie nimic. 
Le arăt oamenilor că sunt fericit cu puțin. 
Nu mi-am aruncat ulceaua 
în capul visător al unui trecător? 
„Trezește-te!", 
i-am spus. 
„Nu umbla după dotări, 
pentru că natura te-a dăruit cu toate cele necesare 
să dăinui în fast sufletesc. 
Uită-te la acest copil cum bea apă de la cișmea, 
din palmele făcute căuș".

Stropii de ploaie plesnesc pe butoi, 
îi aud cum își îngroașă căderea. 
Aș vrea să-i deturnez, 
de la scoarța pământului, 
unde se vor prelinge în ceată, 
spre filosofia mea, 
care le va sublinia puritatea adusă din nor.
O gură de literă însetată i-a înghițit vertiginos. 
Eu mai am să fiu îngurgitat de paginile umede 
și, peste secole, 
o! doctrina mea va ajunge solidă în biblioteci, 
dărâmând rafturile și, 
fără delimitarea de fier și de lemn, 
va reveni pe străzile senine ale urbei, 
printre cetățeni.

Mă simt eu însumi un strop, 
față de Dumnezeu și cosmos. 
Câte raze trebuie să reflect, 
pentru a fi băgat în seamă de cel mai bleg înger? 
De unde să iau lumina, 
pe vremea aceasta ploioasă?
Poate din cuget, 
de-acolo mă apropii, cu pași adevărați, 
de raiul în care nu se află oameni pizmași.

Voi întoarce butoiul cu orificiul spre cer, 
ca pe un ochi, 
ale cărui lacrimi ploile vor fi, în torent.

Automobilul gonește
pe lângă maldărul de frunze
aruncate-n șanț,
suflul mișcării înalță 
una în văzduh;
liberă  
           se vede în aer, ridică ochii din nervuri   
           și zice  
                   „Ah, orașul acesta, ce priveliște!”    

                  Zboară,  
                   pentru prima dată,  
                   frunza desprinsă de pomul care a zămislit-o  
                   și foșnește  
                               prin aerul clar,  

                   la capul mirat al unui copil   
                   care, în joacă, o împinge cu palma...  
           Frunza se răsucește  
                   prinde viteză, vibrează  
                                ca un fluture-n zbor,   
dar copilul, 
voind s-o lege de-o sfoară, 
cum făcea, 
cândva, 
cu un zmeu de pânză albastră, roz și maro,
o zdrobește din greșeală —și-n soare, 
pe asfaltul umed, 
nervurile ei fâșâie ca pagini uitate 
pe coridoarele școlilor.

Cars passed by,
near the pile of leaves, propped up in the ditch.
The gust of movement lifted one into the air;
finding itself aloft, it exclaimed,
in its network of veins,
what an urban view it had before it
and off it went to explore!

For the first time,
the leaf was drifting away from the tree that had birthed it from nothing,
whirling near the amazed head of a child, who, in play,
smacked it: the impact spun it around
and the leaf became more charming through this newfound motion—it was like a butterfly in flight.
But the child, unintentionally, crushed it,
in his eagerness to tie it to a string and send it skyward,
as he once had,
with a blue cloth kite, speckled with patches of pink and brown...

The veins left in its structure sparkled in the sun,
rustling like scraps of paper,
forgotten by schoolchildren in the cheerful halls of world peace.

Au trecut automobile, 
pe lângă maldărul de frunze, proptit în șanț. 
Suflul mișcării a ridicat una în văzduh;
care, văzându-se sus, exclama, 
în setul de nervuri, 
ce perspectivă urbană avea dinainte 
și hai și ea să o colinde! 

Pentru prima dată, 
frunza se depărta de pomul care o zămislise din nimic 
și vâjâia pe la capul mirat al unui copil, care, în joacă, 
i-a dat o palmă peste față: impactul a răsucit-o 
și a devenit frunza mai atractivă prin dinamica deprinsă - era fluture în zbor, dar copilul, fără să vrea, a sfărâmat-o, 
în dorința de a o lega de sfoară și de a o înălța, 
cum știa el că a făcut mai înainte, 
cu un zmeu de pânză albastră, cu stanțe de roz și maro... 

Nervurile rămase din structură străluceau în soare, 
fâșâind ca niște fițuici, 
uitate de școlari pe culoarele vesele ale păcii mondiale. 

Ion Deaconescu is a respected Romanian writer and poet, recognized for his valuable contributions to contemporary literature and his efforts to promote Romanian culture. Throughout his career, Deaconescu has published numerous volumes of poetry, prose, and essays, successfully blending deep introspection with a varied and original stylistic approach. His poetry is characterized by a unique sensitivity, exploring essential themes such as identity, national spirit, and connection to Romanian traditions, as well as universal themes like love, solitude, and the search for existential meaning.

Ion Deaconescu is known for his active involvement in Romania’s cultural life and his role as an organizer of international literary events. Through these events, he has built bridges between Romanian and international cultures, strengthening the status of Romanian literature on the global stage. His profound, meditative, yet accessible style has captured the attention of the public, and his work is appreciated not only for its literary value but also for its contribution to the promotion of Romanian cultural values worldwide.

Deaconescu is best known as a poet, essayist, and cultural promoter, though he has also written prose. His poetic work, especially, stands out for its depth and powerful emotional charge, exploring themes like love, identity, Romanian traditions, and values. Among his notable poetry volumes are Words Against Oblivion and Confronting Silence, where he reflects on the human condition and the deep connection with cultural roots.

Additionally, Deaconescu has been active in promoting international cultural dialogue, organizing numerous festivals and literary events that have brought together writers and artists from various countries. He has also published essays and critical works, continuing to contribute to the enrichment of Romanian literature and its promotion abroad.

Ion Deaconescu is a member of several international academies, with notable recognition in the fields of literature and culture. Here are some prestigious academies in which he is included:

• Academy of Sciences and Arts of North Macedonia;
• Academy of Sciences and Arts of Montenegro;
• European Academy of Sciences, Arts, and Letters in Paris;
• International Academy „Mihai Eminescu.”

The Mihai Eminescu World Poetry Festival, organized by Ion Deaconescu, is a major literary event that annually gathers poets, writers, and cultural figures from around the world to celebrate poetry and honor the memory of the great national poet Mihai Eminescu. Through this festival, Deaconescu aims to promote Romanian culture internationally, contributing to a deeper understanding and appreciation of Romanian literature in a global context.

The festival has become an important cultural platform, where not only Eminescu’s work is discussed, but also contemporary themes in poetry and literature. Each year, participants – poets and writers from various countries – are invited to recite from their works and to participate in discussion sessions, conferences, and roundtables. Through this festival, Deaconescu has strengthened literary connections between Romania and other countries, introducing international literary values to the Romanian public and, at the same time, offering Romanian poets an international stage.

The Mihai Eminescu Festival has contributed to enhancing the prestige of Romanian literature, facilitating the exchange of ideas, and encouraging collaboration between writers from different cultures. Ion Deaconescu has thus created a unique event in the cultural landscape, which continues to have a significant impact on the promotion of poetry and global cultural dialogue.

Ion Deaconescu is also a member of other prestigious international academies and organizations, thanks to his contributions in the field of literature and culture. Here are some additional organizations in which he is recognized:

• Academy of Sciences and Arts of Serbia;
• International Academy of Literature and Art in Moscow;
• International Academy “Albert Einstein”;
• International Academy of Culture in Ukraine;
• Balkan Academy of Sciences, Culture, and Cooperation;
• New York Academy of Sciences;
• World Academy of Art and Culture in the USA;
• Romanian-American Academy of Arts and Sciences.
• Academy of Science and Arts in Salzburg
• Academy of Sciences in Mongolia
• Literary Awards and Honors:
• Emeritus Professor at the University of Craiova, 1997
• Award of the Writers’ Union of Romania, Craiova Branch, 1997, 1998
• Libertatea Publishing House Award in Novi Sad, for research on Romanian literature in Yugoslavia, 1997
• „V.G. Paleolog” Award for „promoting Romanian spirituality values from South of the Danube in Romania,” awarded by the Ministry of Culture, 2001
• Laureate of the Mihai Eminescu International Poetry Festival, 2002
• European Award “Ragusa – Un ponte per l’Europa,” Ragusa – Assessorato alla Cultura, Centro Servizi Culturale, Associazione Culturale Sikania, 2003
• Included in The Contemporary Who’s Who, 2003
• „Marin Sorescu” Award, awarded by Scrisul Românesc Publishing House, Craiova, 2004
• Alma Mater Iassiensis Excellence Diploma, awarded by the National Institute for Romanian Society and Culture, 2004
• Premio Internazionale „Il vento della pace” – Tribute to Rafael Alberti, 2008
• European Award „Peace-Faith-Progress,” 2009
• Umberto Mastroianni International Poetry Prize, 2009
• Labris d’Oro, 2009
• International Trieste Poetry Prize, 2010
• Certificate of Appreciation, Hiroshima, 2011
• Golden Feather, Tetovo (Macedonia), 2011
• „Miron Radu Paraschivescu” Award of the Writers’ Union of Romania, Craiova Branch, 2011
• Laureate of the „Literature and Art” Weekly, 2013
• Diploma awarded by the Academy of Sciences of Moldova for valuing and promoting the scientific and cultural heritage of Prince Dimitrie Cantemir in the Republic of Moldova, 2013
• „Rațin” Award, Veles, Macedonia, 2013
• Excellence Diploma awarded by the Academy of Sciences of Montenegro, 2014
• Premio Internazionale della Poesia „Cesare Pascarella,” 2015
• Honorary Member of the Association of Scientists, Culture and Art in the Republic of Moldova, 2015
• Excellence Award from the „Acad. Marin Voiculescu” Foundation, 2015
• Selected Works
• Birth of the Word (translation, 1981)
• Camera for the Soul (poetry, 1981)
• Poets from Oltenia (anthology, 1982)
• Cry of Memory (poetry, Skopje, Macedonia, 1985)
• Frosty Vessel (poetry, 1985)
• The Eternity of the Moment (poetry, 1986)
• Poetry and Humanity (1986)
• Mask for Voice (poetry, Cetinje, Montenegro, 1987)
• Poetry and Epoch (literary criticism, Novi Sad, 1988)
• The Grammar of Chance (poetry, 1991)
• The Test of Loneliness (poetry, Palermo, 1993)
• The Rhetoric of the Mirror (poetry, 1995)
• Dynamic Zero (poetry, Skopje, Macedonia, 1995)
• The Lure (novel, 1995)
• Vigilant Star (poetry, Luxembourg, 1995)
• George Bacovia or Monologue with Many Voices (literary criticism, 1995)
• Rhetoric: Greek and Latin Oratory (1996)
• The Desert Garden (poetry, 1997)
• The Wound of Darkness (poetry, 1998)
• Cioran or Salvation through Denial (essay, 1998)
• Century of the Northern Wind (1999)
• If I Had Thrown Myself into the Seine (interviews with Emil Cioran, 2000)
• Recovered Confessions (interviews, 2001)
• The Feast of Loss (2001)
• Le grand réveil (Skopje, 2001)
• The Archeology of Reading (literary criticism, 2001)
• Critical Interferences (2003)
• General Rhetoric (2004)
• Cioran or Salvation through Denial (essay, 2004)
• 20 Poems (2005)
• Theory of International Relations (2005)
• Anthology of Contemporary European Poetry (2006)
• Language and Political Discourse (2007)
• Power and Globalization (Skopje, Macedonia, 2007)
• The World as a Battlefield (2007)
• Nada (2007)
• The Being in Thought (2008)
• Lyrical Interferences (2008)
• The Wardrobe Keeper (novel, 2009)
• Wings of Light (poetry, 2009)
• Papavero errante (poetry, Trieste, 2010)
• Condemnation of the Poet (poetry, 2011)
• Osudata na poetot (Skopje, 2012)
• A költö pokaljárása (Ab Art, Pecs, 2012)
• The Future Tear (2013)
• Ageless Poems (2013)
• The Story Continues (2014)
• Anthology of Today’s Universal Poetry (2014)
• Walled Windows (Chișinău, 2015)
• Düșler Ormaninda (Izmir, 2015)

Ion Deaconescu is known for his contribution to Balkan intercultural dialogue and for promoting Romanian literature abroad. His prolific activity has brought him to the attention of numerous academies around the world, which grants him a highly respected international academic profile.

Ion Deaconescu is one of those Romanian intellectuals with exceptional international recognition.