Arhive categorie: Dan Ionescu

22 decembrie, 2020

Acum treizeci de ani, la Revoluție, eram la Timișoara, pe timpul serviciului militar. Păstrez un jurnal, însă nu-mi face plăcere să-l recitesc, pentru că mă duce în atmosfera aceea sumbră a evenimentelor. Cu puțin înainte de șaisprezece decembrie (când oamenii au început să iasă pe străzi, strigându-și nemulțumirea față de un regim închistat în timp și în concepție), am scris un poem intitulat Sfârșit de an (care a apărut în primul meu volum, Biblioteca într-o alocuțiune). Nu știu ce abilitate anticipativă am avut, dar încheierea desemna metaforic veridicitatea. Mă simt atașat de poem, mai mult decât oricărui fapt trăit în acea perioadă. Cred că versul final suna astfel: „Pendula stinge anul”.

Citește în continuare 22 decembrie, 2020

21 decembrie, 2020

În sala de aștepare…

Două fetițe, însoțite de mamă (care tot un fel de fetiță e), trec pe dinainte-mi. Cea mai mică abia merge și se împiedică ușor de gheata mea. E morocănoasă, trezită de dimineață, are o față rotundă, ochi mari (precum copiii din picturile lui Tonitza), părul prins în codiță verticală. Toate trei se așază pe banca din stânga, la o distanță socială corespunzătoare normelor pe care crainica le anunță iterativ  la difuzoare. Ce trist e totul la șase dimineața! Simt nevoia să-mi arunc ochii în telefon, parcă e mai multă viață pe site-uri. Ocolesc subiectele despre fotbal, din cauza eșecului de aseară al echipei favorite, dar mă bucur pentru Larisa Iordache, o gimnastă care zâmbește delicat.   

Citește în continuare 21 decembrie, 2020

17 decembrie, 2020

Cred că am suferit de covid în ianuarie, anul acesta. Era miercuri, mă îndreptam spre mașină și mi s-a făcut frig. Nu mă durea însă nimic: „Am febră?” – m-am întrebat. Ajuns acasă, m-am aruncat în pat, m-am acoperit cu trei plapume și abia peste trei zile m-am ridicat. Era 23 ianuarie (când a început calvarul). Pe bursierele televizorului apăreau primele știri despre pandemie. Nu aș fi făcut nimic altceva, decât să dorm. Printr-o asemenea stare, nu mai trecusem niciodată. Nu am mâncat nimic, dacă se întâmpla să mă dezvelesc la tălpi, mă lua iar cu frig și cu tremurat.

Citește în continuare 17 decembrie, 2020

16 decembrie, 2020

Astăzi, aproape fără voie, am fost martorul unei distribuții de reviste. Am mers la gară, la două chioșcuri de ziare, la Universitate în centru și la alte două destinații, proxime Parcului.

Persoana care a fost cu mine mi-a oferit colecția revistei pentru anul curent, plus încă vreo trei cărți: o antologie în care apare și textul meu și încă două volume, al căror destinatar eram chiar eu.

Citește în continuare 16 decembrie, 2020

15 decembrie, 2020

Am ieșit în curte, am dat ocol piersicului, atent să nu alunec pe pământul jilav. Așezat pe bancă, mă uit la grădină. Azi, atmosfera este autumnală, dintre acelea care îndeamnă la vânătoare de vulpi. Cel puțin, la aceasta mă gândesc, la o vânătoare englezească, la care nu am participat niciodată și nici nu intenționez vreodată s-o fac, dar scena mi-a rămas imprimată în suflet, de la vreun film care o evoca.

Citește în continuare 15 decembrie, 2020

14 decembrie, 2020: Despre ignat

Trandafiri în decembrie

Înainte de ignat, tata se gândea la cel mai priceput măcelar din apropiere și la alți vecini în stare să țină de porc. Făcea o listă cu ei și prestabilea ora.

A doua zi, oamenii se adunau (mereu se mai nimereau vreo doi-trei în plus) plini de voioșie, ciocneau un pahar de vin, apoi, în grup, se îndreptau spre cocină, vorbind între ei că bietul animal sigur și-a visat sfârșitul. Înainte de toate, era o luptă pentru a-l scoate din „bârlog”. Tata avea sensibilitate și nu se încumeta să împingă în spinarea porcului, să-l dea afară din cuibul de paie.

Citește în continuare 14 decembrie, 2020: Despre ignat

11 decembrie, 2020

A trecut și prima ninsoare a iernii…

Azi, s-a născut Alfred de Musset, în 1810. Gândul la poemele scrise de el mă depărtează de atmosfera de plumb a zilei. Ce bucurie să trăiești pe vremea aceasta? Ce motive de seninătate aveau strămoșii mei (în această perioadă)? Mergeau prin nămol, poate până la un vecin, să mai discute despre vremurile de altădată, ale lor. Din astfel de păreri despre ce vor fi trăit, am mai prins și eu, ascultând în pat vorba lor domoală. Soba ardea, iar în locul tuturigii, date la o parte, fierbea oala cu boabe de porumb, boabe care se mâncau sărate ori, după ce fierbeau, erau coapte pe plită.

Citește în continuare 11 decembrie, 2020

9 decembrie, 2020

Fiindcă m-am depărtat de copilul care am fost, iernile au devenit cu adevărat mai apăsătoare și am început să fiu atras de atmosfera de basm în care scria Vasile Alecsandri, foc în cămin și liniște plenară.

Un amic și-a exprimat intenția de a achiziționa un cămin electric, la sugestia Teodorei, fiica lui.

Prin 2007 sau 2008, am mers la o fermă de pomi, împreună cu Liviu J., care-l cunoștea pe patron. Deși situată în mijlocul livezii, casa este vizibilă din drum. Era o vreme de iarnă…

Citește în continuare 9 decembrie, 2020