O, în acea dimineață, 
când ne-am ridicat cu zorii, 
am doborât nuci, 
iar pașii noștri au trecut prin iarba udă, 
precum trec corăbiile peste mările învolburate. 
Și temerile noastre 
ne-au împiedicat ușor, 
ca stâncile ascunse sub ape adânci. 
M-ai apucat de mână, 
dar strânsoarea ta era mai slabă decât în alte zile 
și ochii mei s-au ațintit asupra ta, 
precum războinicii asupra cetăților inexpugnabile.

Atunci, din crengi, 
o nucă, încă învelită în coajă verde, 
s-a prăbușit asupra capului meu.  
M-am văzut în locul lui Newton 
și erudiți mândri, 
ca regii din zilele de demult, 
își plecau mintea asupra gândurilor mele, 
care schimbau epoci, 
așa cum mărul, 
smuls din pomul sfânt, 
a permutat soarta neamului omenesc.

Cu brațele întinse, 
asemenea unui erou însetat de victorie, 
am căutat să te cuprind 
și m-am desprins din visările mele adânci, 
din cărțile ce se scriau pe seama faptelor mele. 
Și am privit cum te apropii, 
asemenea razelor de soare ce coboară din cerurile înalte, 
învăluind pământul cu lumină de aur, fără sfârșit.

Atunci, magnetismul din brațele mele s-a întins spre tine, 
asemenea unui câine de pază, docil și loial, 
cerșind mângâierea stăpânului său. 
Dar tu, cu sufletul senin, 
te-ai întors către mine: Merg alături de tine!

Logica mea, 
precum zidurile unei cetăți asediate, 
s-a prăbușit, 
căci eu speram să te prind în brațele mele, 
să cazi la pieptul meu. Dar tu erai deja lângă mine, 
pășind alături, într-o călătorie fără sfârșit.