Ieri, mama a pregătit musaca. Era convinsă că-mi face o surpriză culinară, dar eu nu mă dau în vânt după musaca. Mirosea în toată casa numai a usturoi… Cu toate acestea, în mâncare, nu am dat peste niciun cățel vegetal. Nu i-am spus nimic, dar nu-mi depășeam nemulțumirea, pentru că, din carnea aceea tocată, ar fi putut găti niște chiftele. Mai mult, mi-a adus, pe farfurie, un cartof fiert, tăiat pe jumătate, îndemnându-mă să-l ung cu unt: „Adi așa-i mănâncă și-i declară delicatesă”.
Deschisesem revista „Caiete critice”, interesat de un articol despre Sadoveanu. Mama se alerta pe sus, în cameră. Strigă la mine: „S-a spart o țeavă la țară. În beci, apa este până la genunchi”. Pe la acea oră, mă prinsese ușor somnul. Deja am luat cartela de la mașină. „Dacă este frig, dormi la unchiu-tău, în vale” – îmi hotărăște mama soarta. „Nu dorm acolo” – o contrazic.
Am mai cărat câteva lucruri la mașină, le-am ticsit în portbagaj. L-am sunat și pe Adi, să vină să ne ajute. Am urcat în mașină. După un kilometru, mama nu-și regăsește geanta în care azvârlise cheile casei. Trag pe dreapta. Își descoperă geanta pe banchetă, sub niște haine. Pe drum, la semafor, mi-a strecurat niște bani în buzunar, nici nu am avut timp să-i refuz.
Adi ne aștepta, cu două plase în mână: „Într-una, aveți niște mâncare – i se adresează mamei – , iar, în alta, oase pentru câine”.
În oraș, e oră de vârf, dar eu ador situația, datorită abilității mele în șofat; trec de pe o bandă pe alta, mereu, în coloană, apărând culoar.
„A murit Fănică – îi spun lui Adi – și eu acum vreo două săptămâni, am aflat. De câte ori era vreun meci al Craiovei, știam că și el îl urmărește cu sufletul la gură”.
„Și el nu mai urmărea de mult!”.
„Adi i-a dus la meci și pe Fănică și pe Tretu” – intervine mama. „Adi a făcut pe galantul. Le-a plătit el biletele”.
„Bine ai făcut, am punctat eu, dar le-ai luat locuri tocmai în vârful tribunei”.
„Le-am luat la peluză”.
„Pomană ți-ai făcut. Pe lumea de apoi, ai două meciuri asigurate”.
În timp ce menționam efectul binelui făcut, ne-a ieșit, în cale, o turmă de capre.
Mai încolo, pe dreapta, s-a ivit o moară:
-Uite, mă apelează mama, aici, în curtea morii ne-a scăpat nouă calul. A scăpat de la căruță și s-a dus, pe drum, în galop. Altădată, îl priponisem în câmp. Când a izbit o dată, a scos priponul și a luat-o la fugă. A revenit, după un timp, cu o herghelie după el”.
La intrarea în sat, în dreptul unui magazin, erau două mașini staționate în mijlocul șoselei. M-am strecurat cu atenție printre ele. Pe terasă, oamenii stăteau de vorbă, dinainte cu pahare.
La destinație…
Am parcat mașina la poartă. Am descărcat lucrurile, în timp ce mama descuia ușa. Apa nu a intrat în dormitoare, ceea ce ne-a înseninat, ne-a luat supărarea cu mâna. Doar baia era inundată. Adi a știut ce are de făcut: a pus mâna pe mătură și a început să dea apa afară din casă, pe ușa din spate. Eu am luat o cârpă, să strâng de pe gresie. În scurt timp, mi-au înghețat mânile.
Mama a revenit din beci:
„Până aici, îmi vine apa!” – ne arată urma pe gheată (deasupra gleznei).
Era liniște. Câinele se înveselise. Cerul era de o dublă culoare, albastru și roșu. Lămpile solare luminau la etaj.
Seara, târziu, după ce am ajuns acasă, m-am decis să nu mă mai necăjesc din fapte mărunte, pentru că nu valorează nici cât o ceapă degerată față de altele care pot veni. Am văzut cu alți ochi efortul mamei de a-mi pune ceva pe masă. Am decojit cartofii, rămași, de la prânz, în farfurie, i-am tăiat felii și i-am mâncat, pe îndelete, cu bucăți de șuncă afumată (achiziționată de mama, din piață) și murături. Ca desert, am avut o amandină și jumătate de prăjitură cu frișcă, iar de băut, apă minerală.