Peste câțiva ani, în vitrina magazinului de lângă școală, a apărut, ca de sub bagheta unui magician, un avion roșu, cu aripi largi. I-am vorbit mamei acasă: „Lasă jucăriile și treci și învață!”. Ca un adevărat căpitan de cursă lungă, mi-a ordonat să stau în banca mea, dar ceea ce nu mi-a putut reprima a fost bucuria de a mă uita zilnic în vitrină, până într-o zi, când avionul a zburat și a aterizat în recuzita altui copil. Din sufletul meu, tabla aceea atractivă, întortocheată în forme suple de aparat de zbor, vopsită strălucitor, nu s-a estompat niciodată.

În 2008, am publicat un poem având ca titlu Avionul roșu. M-am putut descătușa, cu seninătate, datorită prezenței acestei minunate jucării în mâinile fiului meu, aviator neîntrecut peste depresiunile configurate de plapumă; zgomotul de motor, imitat de gurița lui, era înălțător, peste norii timpului.