Am citit impecabil, de la litera „C” înainte…

În clasă, mă uitam pe textul din manual, pe care ne punea doamna să-l citim (ne asculta), atât de prins de vraja mesajului, încât îmi auzeam inima zdupăind ca o tobă, de emoție. Când ceilalți elevi se poticneau în lectură, mă întrebam ce-i oprește să respecte semnele de punctuație și să recunoască literele, ce problemă întâmpină ei în relevarea orală a ceva gândit și muncit de autori. Nu bănuiam că este vorba de vocația nativă de a fi totuna cu foaia, de însăși bucuria minții mele de a se fi regăsit într-un perimetru propriu și de a fi alergat mai tare decât un cal înfometat de libertate. Elefanții, dirijați de supușii lui Hannibal, se auzeau de pe lună, cum își apasă mersul pe stânci, ori inima mea, în acele momente, palpita în lună, uluind astronautul care urmărea lipăitul unui pui de extraterestru.

În clasa a VI-a, doamna Elena Joița a pus punctul pe „i”, încă de la prima oră: „Cine vrea să citească?”. Am ridicat mâna și nu m-a oprit deloc: „Este un text dificil, de Ion Creangă, și l-ai citit perfect!”. Era primul om care mă aprecia pe față…

La întâia lucrare de control, a cărei temă era descrierea unui colț de natură, pe a mea a lăsat-o la final: „Ai imaginație, ai talent!”. Compunerea: m-am imaginat pe tinda casei. Am ridicat din gânduri capul și am zărit pădurea, înspre care am și pornit. Pomii din margine păreau ostași zdrențuiți. Dar ce obiectiv aveam? Să întâlnesc pe regele pădurii, un copac falnic, înălțat chiar în mijloc. Am ajuns la el, ca un rob, și i-am îndrugat câte în lună și în stele. Regret că nu mai dețin lucrarea.

De atunci, de la vorbele doamnei Elena Joița, am mers pe drumul literaturii, datorită încrederii.