18 martie, 2021: Cumpene mici

În casa din vale, mama Ioana răstoarnă mămăliga pe suportul de lemn. Vorbește cu mama – una, alta…

Cred că, sub coaja galbenă a mămăligii, se regăsește alt univers, care ascunde o jucărie. Aștept momentul să smulg jucăria și acesta vine: bag mâna în mămăliga fierbinte și nu aflu decât durere. Speriate, mama și bunica îmi ung mâna buclucașă cu ulei, pentru a nu-mi rămâne urme de la opăreală.


Mai târziu, când eram puțin mai mare, mă jucam pe holul unui spital… Am zărit, deasupra canapelei, îmbrăcate în vinilin maro, o priză fără capac; scheletul metalic și, mai ales, cele două arcuri mi-au sclipit ștrengărește, cum îți face o fată cu ochiul. Am pus mâna pe arc și m-am curentat, spre marea spaimă a mamei și a asistentelor care m-au dus afară, pe sus, deși nu aveam nimic, decât amintirea pișcăturii, și m-au îngropat în nisip, ca să mă descarc de sarcina electrică pe care aș fi înglobat-o.

Curiozitatea era tovarășa mea de joacă și m-a împins, legat la ochi, precum în jocul De-a baba oarba, să fiu arheolog, pe un sol fierbinte ca lava, și „electrician”, imprudent cu soarta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *