18 martie, 2021: Cumpene mici

În casa din vale, mama Ioana răstoarnă mămăliga pe suportul de lemn. Vorbește cu mama – una, alta…

Cred că, sub coaja galbenă a mămăligii, se regăsește alt univers, care ascunde o jucărie. Aștept momentul să smulg jucăria și acesta vine: bag mâna în mămăliga fierbinte și nu aflu decât durere. Speriate, mama și bunica îmi ung mâna buclucașă cu ulei, pentru a nu-mi rămâne urme de la opăreală.


Mai târziu, când eram puțin mai mare, mă jucam pe holul unui spital… Am zărit, deasupra canapelei, îmbrăcate în vinilin maro, o priză fără capac; scheletul metalic și, mai ales, cele două arcuri mi-au sclipit ștrengărește, cum îți face o fată cu ochiul. Am pus mâna pe arc și m-am curentat, spre marea spaimă a mamei și a asistentelor care m-au dus afară, pe sus, deși nu aveam nimic, decât amintirea pișcăturii, și m-au îngropat în nisip, ca să mă descarc de sarcina electrică pe care aș fi înglobat-o.

Curiozitatea era tovarășa mea de joacă și m-a împins, legat la ochi, precum în jocul De-a baba oarba, să fiu arheolog, pe un sol fierbinte ca lava, și „electrician”, imprudent cu soarta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.