Comand un pepsi, moment în care imaginea Biancăi (de la cursurile mele) îmi revine în minte: blondă, cu păr lung, purtând ochelari la modă…

Bianca era o prezență activă, iar, odată, mi-a precizat: „Când sunteți răcit, aveți un timbru pregnant al vocii!”; totdeauna, își gândea bine intervențiile, cu mult calm. Era conștiincioasă, dornică să acceadă între cei mai buni, cum, de fapt, și era.

Am imboldul de a reveni la security, să o întreb despre mai multe, să-i confirm că, în sfârșit, mi-am adus aminte perfect de ea, însă primesc mesaje de la tinerii cu care lucrez în prezent: îmi urează, pe rând, „Zbor liniștit!” și îmi cer să le expediez fotografii cu locurile vizitate. Momentan, surprind, în obiectiv, aterizarea unui avion, poză pe care o postez pe grup; în replică, ei fotografiază o mașină: „Nu zbor cu această mașină. Nu mă lasă de la aeroport!” – le răspund. Surprinși, ei îmi scriu că „îmi arătau” instituția la care lucrez, observabilă în fundal, într-adevăr (după o îndelungată examinare).

(Va urma)