Miercuri…

Îmi zăresc mașina parcată pe stradă, scoasă din service.

Intru să plătesc, dar nu am cui. Totuși, un angajat o strigă pe „patroană”, care vine într-un suflet: „Câtă abnegație!” – îmi spun. Mă conduce la etaj, într-un birou semiobscur. În timp ce scrie ceva în factură, se strâmbă ca un copil râzgâiat. O întreb dacă o deranjez. „Trebuia să ajung la clinică, am programare”. „Care este vina mea?”. Îmi răspunde tot printr-o figură facială.

Mergem jos, să plătesc prin card bancar. Însă POS nu funcționează. Agitată și nervoasă, cheamă pe un tânăr bărbos, care ar fi responsabil cu tehnica. Acesta apare, de parcă ar fi fost trezit din somn: prinde un mănunchi de cabluri în mână și le conectează la prize, însă niciun impuls electric nu bate în ecran. Ambii își dau seama că prizele s-au ars: „Apa a răbufnit în service, până la nivelul prizelor, în timpul furtunii de aseară și le-a afectat”. Îmi sun prietenul, pe Sandu B., și-l întreb dacă poate veni cu bani cash, cu suma de 2333 de lei. Îmi confirmă. Până la sosirea lui, sunt obligat să asist la jocul de actriță ratată al femeii cu fasoane.

Între timp, ajunge și patronul însuși. îmbrăcat în același tricou maro, precum și în aceiași pantaloni ca alaltăieri, ca în toate zilele în care am trecut pe acolo și ne-am văzut.

În cele din urmă, reușim să plătim, dar nu primim factura și chitanța, pentru că a dispărut contabila, nu patroana, care deja a sărit într-o mașină și a zburat la clinică.

Nu avem ce mai face, fiindcă nici noi nu mai avem timp de așteptat. Rămâne să fiu sunat să mi se comunice data și ora când pot ridica factura etc. Sentimentul meu era că mi se ascundea ceva, dar ce?

Am aflat mai încolo: nu au schimbat uleiul de motor și filtrele, care ar fi intrat în acest preț. Azi, sper să mă lămurească actele, pe care, însă, când să le iau?