În fața aeroportului, la stația de taxiuri…

Trei fetițe, cu vârste cuprinse între patru și opt – nouă ani, ale căror înfățișări îmi amintesc de însemnările lui Caesar despre această rasă: blonde, cu ochi albaștri și energice, duceau, fiecare în parte, câte un troler (cu dimensiuni adaptate vârstelor). Cea mai mică dintre fetițe se împiedică și cade: rușinată, se ridică imediat și preia mânerul bagajului. În gesturile ei, se răsfrânge atitudinea înaintașilor, a Germanilor, rivalii de temut ai lui Caesar. După câțiva pași, se oprește să-și verifice sandala roz, dacă s-a rupt; bate, de câteva ori din palme, se scutură și își reia traseul.

Într-o rochie multicoloră, predominant maro, o tânără cu păr ondulat și ochi negri, se așază turcește, jos, pe trotuar, cu spatele sprijinit de geamul incintei; își deschide laptopul și începe să tasteze, deconectată de la realitate. Lejeritatea ei, de a-și redobândi odihna oriunde s-ar afla, mă inspiră și pe mine, care, în zadar, caut o bancă pe care să iau loc. Astfel, mă așez pe bordura care delimitează stația de taxiuri de trotuar.

Nu sunt nici nemții atât de reglementari! Rudele celor care au sosit își parchează automobilele acolo unde găsesc spațiu, dinaintea șirului de taxiuri (cel mai adesea).

Un cuplu zgomotos trece prin spatele meu, oprindu-se ceva mai departe: femeia, deși durdulie, încalecă trolerul, ca un vesel cowboy – lasoul îi lipsește și America s-ar fi mutat în Bonn.

(Va urma)