În timp ce o analizam, în gând, pe Priscilla Presley, Ionel și Anișoara, tineri pe atunci, au început a se hârjoni în spatele meu, ascunzându-se unul de altul, după un căpătâi, pus de-a latul pe un pat înfoiat de salteaua cu paie și acoperit cu un macat de lână, înflorat; își spuneau vorbe tandre, însă tonul bărbatului era fals amenințător – nu deslușeai dacă este glumă sau ceva adevăr în ce-i promitea, o bătaie imediată (din acea dragoste ce părea a-i cuprindea).

Anișoara, o femeie înaltă, brunetă, cu păr lung și drept, era destul de volubilă și veselă, pe când Ionel, care mereu purta pălărie, dintre acelea preferate de către ciobani – și el creștea oi – , nu vorbea, decât rar, ca un om ascuns.

Pentru a avea copii, cei doi soți au consultat un medic. Până la urmă, au avut doi copii, un băiat și o fată, in vitro.

Peste ani, Ionel o bătea pe Anișoara, era tiranic, a și gonit-o. Asemenea veste, pe care o comparam cu jocul de porumbei dintre ei, joc la care asistasem, pe când vizionam episodul din Dallas, mă descumpănea și nu înțelegeam de la ce motiv (ea ar fi băut mult) s-a destrămat sentimentul care-i unea, mi se părea incredibil ca ei să se fi rostogolit din vârful fericirii, ca un gogoloi, la vale, ca strălucirea Cleopatrei pe apa care i-a înecat mărețele corăbii în bătălia navală cu Octavian.

Anișoara s-a retras într-o casă părăsită, la șosea, unde a și murit.

De asemenea, vremea aceea s-a depărtat atât de mult, încât pare imposibil a fi existat, iar mulți actori, în frunte cu Larry Hagman, cel care l-a interpretat pe J. R., s-au dus demult în lumea celor drepți, de acolo de unde nu mai pot fi văzuți și admirați.