În copilărie, eram curios să văd mașinuțele de metal (cu uși care se deschideau și suspensii), mașinuțe aduse din Franța de muncitorii de la OLTCIT (pe la începutul anilor optzeci), tații tovarășilor mei de joacă din blocul în care locuiam, dar nu mi le doream din tot sufletul, întrucât aveam Volkswagenul meu de plastic, care călătorea pe unde îl direcționam.

Am fost surprins să văd, la emisiunea mea preferată, Așii amanetului, o mașinuță roz, cu o bărcuță galbenă agățată de ea, pe care s-a cerut, nici mai mult, nici mai puțin decât suma de șaizeci de mii de dolari…

De curând, acum vreo trei – patru luni, am purtat o discuție pe seama lor, a acestor mașinuțe, cu Bogdan, o rudă (aproape o rudă, încă nu este, dar se pare a deveni). El are mii de urmăritori, datorită mașinuțelor de colecție… Dintre acestea, l-am asigurat, am și eu.

(Va urma)