Divina Comedie este o capodoperă a literaturii italiene scrise de Dante Alighieri în secolul al XIV-lea. În această operă epică, Dante călătorește prin Infern, Purgatoriu și Paradis, căutând înțelepciune și îndrumare spirituală în căutarea lui Dumnezeu.

Paradisul din „Divina Comedie” reprezintă partea finală a călătoriei lui Dante și descrie călătoria sa către locul de puritate divină, unde sufletele dreptcredincioase și sfinții se află în comuniune cu Dumnezeu.

Paradisul este organizat în nouă ceruri, fiecare cer reprezentând o sferă sau o sferă planetară și fiind asociat cu o anumită virtute teologică sau cu o virtute creștină. Sfinții și sufletele care trăiesc în aceste ceruri sunt ilustrați prin simboluri și discursuri alegorice, reflectând virtuți precum credința, speranța, dragostea divină și înțelepciunea.

Dante este ghidat în călătoria sa prin Paradis de Beatrice, dragostea sa idealizată și un simbol al harului divin. În cele din urmă, el ajunge să vadă însuși Dumnezeu într-o experiență copleșitoare de lumină divină.

„Divina Comedie” reprezintă nu doar o călătorie fizică, ci și o călătorie spirituală și filozofică a lui Dante, prin care el explorează conceptele de moralitate, credință și relația omului cu divinul, culminând cu contemplarea divinității în Paradis.