Laureat al Academiei Române – a obținut premiul „Vasile Conta” pentru lucrarea de față, Fermenții basmului românesc (Editura MJM, Craiova, 2021, 434 p.) -, Viorel Mirea dă o definiție cel puțin interesantă acestei specii literare: „Basmul este temnița de argint în care stau închise visurile de aur ale nevoii plăcerilor copilăriei noastre de a se imagina matură. Basmul, ca și filmul, un alt fel de basm, ne face pe toți eroi prin participarea noastră afectivă la cadrul acțiunii. Fiind doar una imaginativă, desigur, nu putem schimba nimic. Basmul devine astfel etapa neîmplinirii noastre prezente transpusă pe speranța unei împliniri”.

Cele trei basme abordate de Viorel Mirea (și pe care le socotește vârfuri ale genului) sunt: Prâslea-cel-Voinic și merele de aur, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, respectiv Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Primele două povești au fost transmise oral de-a lungul secolelor și au fost adunate, înregistrate și publicate de către cel mai influent folclorist de la noi, Petre Ispirescu.

Primul capitol, cu titlu omonim cărții în sine, este consacrat acestor elemente sau motive recurente care sunt prezente în mai multe basme și care definesc în mare parte structura și atmosfera acestora. Printre principalii fermenți (care sunt parte integrantă a folclorului și reflectă valorile, credințele și miturile unei culturi), se numără: 1. Eroul sau eroina (de obicei, un personaj principal care se confruntă cu diverse încercări și adversități. Eroul este adesea prezentat ca fiind curajos, isteț și altruist), 2. Vrăjitoarele și zânele (personaje cu puteri magice, fie bune, fie malefice, care intervin în viața eroului și adesea îi oferă ajutor sau îi pun la încercare abilitățile), 3. Obiectele magice (elemente precum mărul fermecat, sabia neînvinsă, inelul magic etc., care conferă puteri extraordinare și contribuie la desfășurarea povestirii), 4. Călătoriile și probele (eroul se angajează într-o călătorie plină de obstacole și încercări, în căutarea unui obiect, a unei soluții sau pentru a-și atinge un scop), 5. Finalul moralizator (de cele mai multe ori, basmele românești au un final fericit sau moralizator, în care binele triumfă asupra răului și eroii sunt recompensați pentru faptele lor bune).

Al doilea capitol este despre ce rol îndeplinește Calul năzdrăvan în poveștile noastre, cu precădere în cele trei menționate mai sus. Astfel, calul năzdrăvan din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, nu este doar un simplu animal, ci un personaj vital în desfășurarea acțiunii, aducând o notă de magie și înțelepciune în aventura eroului nostru: „Când calul propune cele două viteze ale sale, Făt-Frumos se sperie, pentru că ritmul și rapiditatea unei astfel de oferte cognitive nu mai corespunde nivelului său de prelucrare și procesare a datelor și a stimulilor exteriori, care e mult mai lent”; în plus, Făt-Frumos nu este pregătit a se deplasa cu acea viteză „în stare pură, a teleportării, care este la îndemâna ființelor divine, nicidecum la cheremul nostru al oamenilor, fie ei și fii de împărați”.

Despre Axele imperiale, toposurile și subteran în basmul românesc – titlul următoarei secțiuni a cărții, aflăm, între altele – referitor la Povestea lui Harap-Alb, de pildă: „Avem cel puțin 4 împărății sau chiar 5. Hai să le vedem! Prima, cea a împăratului Alb, apoi împărăția lui Verde împărat, care nu e vecină cu a lui frate-su, deci între ei trebuie să mai fie cel puțin o împărăție plină de pustietăți, prin care bântuie și rătăcește Harap-Alb, și cea a lui Roș împărat ca fiind cea de-a patra, dacă între ea și cea a împăratului Verde nu mai este alta sau altele”.

Povestea lui Harap-Alb, care, în viziunea lui Noica, viziune însușită și de Viorel Mirea, este mai mult decât un basm: este un roman de aventuri, îi sunt atribuite încă două capitole: Centrul, actanții și curtea medievală și Tristețea și suferințele lui Harap-Alb.  

Inter alia (titlu următoarei diviziuni a cărții), sunt analizate și alte basme românești, din perspectivă biblică (sarea este folosită ca parabolă de către Iisus), dar și pornind de la semantica unor expresii populare, precum: „a pune sare pe rană”. În Rebelis et hostes. Voinicul Prâslea și mărul cel de aur, se constată, între altele: nu putem lega basmul lui Petre Ispirescu, prin furtul merelor, de „un război asemeni cel al Troiei, plecat tot de la niște mere, nici de mâncarea mărului din Rai”, fiindcă „mărul din basmul lui Prâslea se fură doar pentru sine”. Ultimele patru capitole converg unui singur basm: Făt-Frumos, Adunare și risipire în „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, De la arhetipul ca eternitate la contingența presiunii psihice în basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, În loc de concluzii și Oglindă și oglindit în „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Fermenții basmului românesc, un studiu amplu, de viziune originală, inspiră alt tip de lectură, îndemnând cititorii să revadă altcumva unele dintre cele mai cunoscute narații, ale căror rădăcini sunt adânci în tradiția și cultura populară.