Zeița Fortuna (către femeia Fortuna, care are o bărcuță jucărie în mâini):

-Ți-ai vândut sufletul, pentru o bărcuță?

Femeia (nedumerită):

-Nu înțeleg…

-Ai empatizat cu spiritul piratului șarlatan, care s-a dat drept Caron.

-Într-un fel. Mi-a părut rău pentru eterna lui rătăcire pe ape, fără niciun Dumnezeu.

-Lui, nu! Este fericit că a mințit lumea, ale cărei suflete au ajuns aici. Le-a atras spre sine, de la drumul lor curent, spre infern sau paradis, printr-o butadă: „Eu sunt farul vostru călăuzitor! le-a declarat și ei au crezut, urcând în luntrea lui falsă.

-Dar cum a confecționat-o piratul, când trupul îi e mort? Fosta energie a pământeanului care a fost a acționat și pe tărâmul lui Hades?

-Mâna lui Hades este la o palmă distanță (Râde). Ceea ce vezi aici este un sandvici: se îngână ultima suflare a muribunzilor, care i-a dat duhului avânt să ajungă aici, peste cosmosul cu stele și fulgere, cu aceea a amintirii duhului despre omul pe care l-a animat și locuit.

-L-am zărit pe Caron punând piciorul pe malul împărăției lui Hades: piciorul i-a dispărut, când l-a sprijinit în mâl și i-a reapărut, când s-a retras în luntrea goală, de pe care, s-a văzut, descărcase duhurile, ca pe o marfă.

-Caron are treabă! I se admite să fie stăpân pe apele Styxului. E recunoscut deopotrivă de către noi, zeii care i-am dat menire, dar și de neamul omenesc: scrie Homer și Vergilius despre el… Vergilius a trecut pe aici, fiind în viață: s-a luat după muze, care, la ceas de seară, au crezut că i-au spus dulce în ureche tot ce ar fi fost de scris în ziua aceea, dar poetul încă mai avea să treacă pe foaie, în Eneida lui dragă, pasaje întregi din ceea ce muzele, în cor, i-au dictat frenetic și în ritm sacadat. Ele nu au estimat cum se cuvine durata cugetării poetului. În ziua aceea, zburaseră spre Infern, spre a-l contempla pe unul dintre poeții căruia i-au tot cântat și ajunsese, printr-un gest final, care i-a pecetluit nemurirea pe un cerc al îngâmfaților și el nu era, de-a lungul vremii, deloc așa. Apele Styxului s-au tulburat, când au reflectat trupul plin de vigoare, al lui Vergilius gânditor, dar a fost prea puțin, pentru a-l împiedica să vadă lumea de apoi, cu ochii lui de pământean.

– O, ce întâmplare!

-La tine, la fel. Nu este o întâmplare? Iată-te vie și întreagă, socotind purtările cetățenilor de aici…

-Și Vergilius s-a întors și a spus oamenilor despre taina eternă a acestei lumi.

-Of! Va fi fost și el vreun hoț?

-A fost poet, model pentru alții… Orice ar fi făcut greșit, mi se pare că i s-a iertat, fiindcă avea și o fire de înțelegere a omului simplu.

-Dar cum piratul acesta a mințit, a tâlhărit și hălăduiește, fără a fi prins?

-A smuls o haină din recuzita lui Caron: mereu navigând, Caron nu avea pe nimeni acasă.

Continuarea piesei „Zeița Fortuna”:

Zeita Fortuna: Ah, dar nu trebuie să-l subestimăm pe piratul acesta! El a furat o haină din recuzita lui Caron și a găsit o modalitate ingenioasă de a folosi această mască pentru a-și construi propria autoritate în aceste teritorii nevăzute.

Femeia: Dar ce motiv l-a determinat să devină un impostor?

Zeita Fortuna: Piratul își hrănește lăcomia prin încălcarea încrederii, folosindu-se de această haină furată pentru a-și contura propria cale către profit și putere. El a înșelat sufletele care căutau ghidare, pretinzând că el este farul călăuzitor al destinului lor, iar aceștia, captivați de iluzia lui, s-au alăturat călătoriei pe luntrea lui, încărcată cu speranțe și vise.

Femeia: Dar ce se întâmplă cu acești oameni acum?

Zeita Fortuna: Sufletele lor au fost aduse aici, pe aceste meleaguri ale eternității. Călătorind pe luntrea falsă a acestui impostor, acești oameni au venit aici pentru a găsi un răspuns, iar adevărul își dezvăluie, treptat, fața lui.

Femeia:

-Dar Caron, gardianul apei Styxului, ce simte despre această fraudă?

Zeita Fortuna:

-Caron are un rost clar aici. El îi călăuzește pe cei pregătiți să-și întâlnească soarta lumea de apoi. Și chiar dacă impostorul a folosit o mască furată, Caron rămâne gardianul acestei întâlniri cruciale. El este mâna care le oferă celor aflați în căutare un tărâm pentru a-și așeza întrebările și îndoielile.

Femeia:

-Pare să fie un joc subtil între ordine și dezordine în aceste tărâmuri inexplorate.

Zeita Fortuna:

-Exact! Eterna luptă între ordine și haos, între adevăr și iluzie rămâne una dintre cele mai complexe povești din aceste tărâmuri.

Femeia:

-Iar adevărul și iluzia se întrepătrund, conturând calea spre înțelegere.

Zeita Fortuna:

-Astfel este. În aceste meleaguri, realitatea se îmbină cu fantezia, iar adevărul se dezvăluie doar celor curajoși și dornici să îl înfrunte.

Femeia:

-Adevărul pare a fi un puzzle complex în acest univers nevăzut.

Zeita Fortuna:

-Da, dar aceasta este esența acestui tărâm. În ciuda misterelor sale, acest loc ghidează sufletele în căutarea înțelepciunii, lăsându-le pe acestea să își descopere propriile răspunsuri.

Femeia:

-O călătorie fascinantă, într-adevăr.

Zeita Fortuna:

-Iar fiecare călătorie aduce cu sine lecții neprețuite și adevăruri după care sufletul jinduiește. Înțelegerea începe atunci când căutătorii sunt pregătiți să vadă dincolo de iluzii.

Femeia:

-Și aceasta este lecția pe care acest pirat impostor ar putea-o învăța.

Zeita Fortuna:

-Da, poate că și el va găsi adevărul care să îl elibereze de masca pe care o poartă și îl va îndrepta către lumină.

Femeia:

-Adevărul este întotdeauna cheia către libertate.

Zeita Fortuna:

-În aceste tărâmuri nevăzute, adevărul strălucește întotdeauna în cele din urmă, lăsându-i pe toți cei călători învățători ai propriilor destine.

În acel moment, un vânt blând a început să sufle, răspândind o aură de mister în jurul lor.

Zeita Fortuna a continuat, cu o voce plină de înțelepciune:

-Fiecare suflet călător este parte a unei povesti mai mari, fiecare căutare aduce lumina asupra întunericului, iar fiecare descoperire ne apropie mai mult de adevărul esenței noastre.

Femeia, cu ochii plini de întrebări, a întrebat:

-Dar ce înseamnă adevărul pentru noi, muritorii?

Zeita Fortuna și-a ridicat privirea spre cerul nesfârșit, reflectând pentru o clipă, apoi a spus cu solemnitate:

-„Adevărul este oglinda în care sufletul se reflectă, este lumina ce dispersează umbrele ignoranței și este calea către înțelegerea noastră profundă. Este recunoașterea a ceea ce suntem cu adevărat.

În timp ce ultimele cuvinte ale Zeiței răsunau printre straturile nevăzute ale universului, femeia Fortuna a privit în ochii ei și a simțit o umplere cu o înțelegere profundă. În lumina înțelepciunii Zeiței, ea a început să înțeleagă că drumul spre adevăr era esența fiecărui suflet călător.

-În fiecare moment de înțelegere, ne apropiem mai mult de esența noastră și descoperim că adevărul nu este un punct de destinație, ci un proces de autodescoperire și de eliberare a spiritului, a continuat Zeita Fortuna, cu o voce plină de încredere.

Femeia a privit spre orizontul îndepărtat, simțind că lumea nevăzută se dezvăluia încetul cu încetul în fața ei, iar căutarea adevărului sălășluia acum în inima ei.

-Descoperă, călătorește și învață, a spus Zeita Fortuna, în timp ce lumina din jurul lor strălucea din ce în ce mai puternică. „Adevărul este răspunsul pe care sufletul tău îl caută. Îmbrățișează călătoria, iar adevărul va fi dezvăluit în timpul ei.”

Femeia și-a strâns bărcuța jucărie strâns la piept, simțind că în fiecare adiere de vânt era ascuns un răspuns, iar fiecare pas pe tărâmul acesta misterios era o călătorie către înțelegerea ei profundă.

Împreună, Zeita Fortuna și femeia au continuat să exploreze această lume nevăzută, căutând răspunsuri și descoperind adevăruri care le luminau sufletele. Iar în lumina înțelepciunii și curajului lor, ele au fost îndrumate către adevărul care, la fel ca o stea călăuzitoare, le-a luminat calea în călătoria lor către înțelegere și eliberare.

Regina a început să se adreseze Femeii Fortuna cu un zâmbet pătrunzător, privind-o direct în ochi.

-„Draga mea, adevărul pe care îl cauți se ascunde în straturile subtile ale existenței. El dansează în umbrele noastre și strălucește în lumina înțelepciunii noastre interioare. Nu este un obiect fix, ci o călătorie, o căutare care ne ghidează spre înțelegerea esenței noastre.”

Femeia Fortuna:

-„Dar cum pot să-l găsesc, într-o lume atât de vastă și complexă?” a întrebat ea, cu un ton plin de curiozitate.

Regina a zâmbit blând și a răspuns:

– „Adevărul nu se găsește în căutarea agitată sau în încercarea de a-l prinde. El se revelează în tăcerea inimii tale și în claritatea minții tale. Ascultă-ți intuiția, învață să privești dincolo de aparențe și să simți vibrațiile subtile ale lumii înconjurătoare.”

Femeia Fortuna a început să privească în jur, încercând să-și împlinească sfaturile înțelepte pe care le primise. Cu fiecare respirație, ea a simțit cum lumea nevăzută începe să-i vorbească, dezvăluindu-i misterele sale într-un dans subtil.

-„Răspunsurile pe care le cauți nu sunt întotdeauna în locuri evidente”, a continuat Regina cu delicatețe. „Ele se ascund adesea în clipele de liniște și contemplare, în mijlocul haosului și agitației lumii noastre. Fii deschisă la semnele subtile și la călăuzirea interioară, iar adevărul va începe să-ți lumineze călătoria.”

Femeia Fortuna și-a strâns bărcuța jucărie strâns la piept, simțind că adevărul se dezvăluia încet, dar sigur. În inima ei, ea a jurat să exploreze această călătorie a descoperirii, să își asculte intuiția și să se lase ghidată de înțelepciunea subtilă a lumii înconjurătoare.

Și așa, împreună cu regina înțelepciunii, femeia a plecat în căutarea adevărului, încrezătoare că în lumina conștientizării și a conexiunii interioare, ea va descoperi ceea ce căuta – esența și adevărul ei profund.