De ce să caut să scriu poemul cel mai bun,
când vremea, în trecere, are poezia ei,
bătută pe stâlpi?
Pe stradă, sub plumbul lui noiembrie,
am avut curajul să-mi spun
că nu există fericire.
Mica îndoială în a crede aceasta
mă apropia de orice detaliu al străzii,
de a cărui prezență pură ajunsesem a mă bucura
atât de mult, încât socoteam
că fericirea este viața de fiecare moment.
M-am uitat la pomii galbeni de pe drum
și inima a sărit de pe coarda comunului,
spre aceea următoare, a înfiorării de la culoare.
O, vremea! pe care secunda o definește
și ne aduce descoperirea viitorului pe pământ.