Masa plăcerii – o parafrază (după Masa tăcerii, celebra lucrare a lui Constantin Brâncuși) care sugerează agrementul spiritual pe care autorul l-a cunoscut în compania conlocutorilor lui – este cea mai recentă apariție editorială a reputatului jurnalist, Cristian Pătrășconiu. Această carte (Editura Universității din Vest, Timișoara, 2023) este o colecție de conversații cu unele dintre cele mai reprezentative figuri literare „ale Republicii Literelor din afara României”, după cum subliniază autorul în Cuvânt – înainte.
Prima interlocutoare, Catherine Cusset, distinsă cu ordinul Chevaliere de l’Ordre des Arts et des Lettres”, la activ, cu șaisprezece romane publicate, susține, încă de la începutul interviului: „Literatura este sensul vieții și sensul vieții este literatura”. Această viziune reflectă pasiunea și devotamentul său pentru arta scrisului. Dialogul se inițiază de la Celălalt pe care-l adoram, considerat de criticii literari drept cel mai bun roman din Franța în 2016. În general, cărțile lui Catherine Cusset se inspiră din realitate și explorează teme complexe și profunde. De asemenea, este remarcabil faptul că, în general, acțiunea romanelor ei, inclusiv a celui de față, Celălalt pe care-l adoram, se petrece în România: „Romanul se învârte în jurul unui personaj cât se poate de real – scriu despre viața și despre moartea, prin sinucidere, a unui foarte bun prieten. Iar acest prieten, pentru că era apropiat de familia noastră, mi-a cunoscut soțul și mi-a cunoscut socrii. Cu toții români!”. Prin intermediul cărților sale, Catherine Cusset aduce un tribut literaturii și culturii, subliniind importanța povestirii ca mijloc de a desluși sensurile adânci ale vieții. Conversația cu ea dezvăluie o perspectivă unică asupra literaturii contemporane.
Cristian Pătrășconiu poartă o discuție captivantă despre teme precum iubirea, istoria, puterea și credința, cu Simon Sebag Montefiore, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori și istorici la ora actuală, ale cărui lucrări despre Stalin – și, în sens larg, despre teroarea din Uniunea Sovietică – sau cele despre alți lideri de mare forță ai Rusiei (Romanovii sau Ecaterina cea Mare, bunăoară) sunt bestselleruri în zeci de țări. Întâlnirea dintre Cristian Pătrășconiu și Simon Sebag Montefiore aduce în prim-plan insighturi profunde în legătură cu aspecte esențiale ale existenței umane și ale evoluției societății. Discuția lor subliniază importanța înțelegerii trecutului și a impactului acestuia asupra prezentului: „Vedem, de asemenea, cât de ușor își face răul loc în istorie și în viața de zi cu zi; atât de ușor, încât substituie normalitatea și ajunge să fie vândut ca fiind normalitate. În același timp, vedem cât de fragilă este etica. Toate acestea sunt de studiat și de înțeles. Pentru că a înțelege chestiuni de acest fel înseamnă a fi mai bine pregătiți pentru a înțelege chiar și lumea de astăzi”.
António Lobo Antunes, un scriitor portughez cu o formație de medic psihiatru, s-a dedicat în întregime activității literare, începând cu anul 1985. Motivul principal care l-a condus către această alegere l-a reprezentat experiența traumatizantă de care a avut parte ca medic militar în Războiul din Angola (între 1971 – 1973). Motivul secundar, care l-a alimentat pe primul, a fost de natură ideatică, anume acela „de a scrie până când mâna care scrie devine fericită” ori acest proces necesită timp pentru a fi realizat pe deplin. Opera sa literară, descrisă drept „fastuoasă” de Cristian Pătrășconiu, este extrem de apreciată și tradusă în numeroase limbi, inclusiv în limba română, cu multe titluri. Atunci când este întrebat despre importanța mării în opera lui, António Lobo Antunes afirmă că acest interes de natură acvatică este o expresie a dragostei lui pentru țările care împărtășesc o limbă cu origini comune, cum ar fi latina. Sentimentul de conexiune culturală și lingvistică se oglindește în scrierile sale, unde marea devine un simbol al trecutului și al legăturilor universale între oameni și culturi: „Îmi place foarte mult și marea de aici, de la dumneavoastră, Marea Neagră. Cândva am fost la Neptun, pentru un premiu. Da, îmi place mult marea. Apa, de fapt. Nu doar marea, ci vecinătatea apei. Portugalia este o țară specială, e înconjurată de multă apă. E o țară specială, care a trecut prin multe evenimente istorice în ultimul secol, printr-o dictatură. Seamănă, de fapt, în mai multe privințe, cu țara dumneavoastră”.
Ludmila Ulițkaia este o voce marcantă în literatura contemporană, recunoscută ca una dintre cele mai importante scriitoare feminine la nivel mondial. Cărțile ei s-au bucurat de un succes remarcabil, fiind vândute în peste trei milioane de exemplare și traduse în peste treizeci de limbi. Cristian Pătrășconiu o prezintă în mod elocvent, accentuând dedicarea și pasiunea ei pentru scris. Ludmila Ulițkaia, aflată acum în refugiu la Berlin ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, vorbește despre experiența scrisului și despre momentul potrivit pentru a aborda proza, considerându-se un autor atipic din cauza debutului său târziu în lumea literară, la vârsta de cincizeci de ani. Această întârziere i-a permis să scrie liber și fără presiunea dorinței de faimă sau de recunoaștere. Pentru Ludmila Ulițkaia, succesul nu a fost niciodată un țel. Ea afirmă că fiecare reușită a sa a fost privită ca o întâmplare fericită. Această abordare sinceră și lipsită de compromisuri a definit vocea și stilul său literar, consacrând-o ca un exponent al artei autentice și libere: „Fiecare succes al meu, desigur, m-a bucurat foarte mult, dar mereu l-am privit ca pe o întâmplare. (…). Niciodată nu am avut în minte ideea de a-mi cuceri o audiență, un public care să mă citească mai multă lume. Niciodată nu am gândit așa. Eu știam că aceasta înseamnă fericirea: că munca mea nu așteaptă recompense materiale”.
Pascal Bruckner, romancier și eseist, este una dintre figurile majore ale intelectualității franceze din ultimele patru-cinci decenii și exprimă o viziune curajoasă asupra viitorului literaturii: „Femeile vor salva literatura”. În același timp, el dezvăluie procesul său de creație, traversând granița dintre eseistică și literatură: „Dar dacă am două creiere, deci două registre? Glumesc, desigur. Dar nu este mai puțin adevărat că, oamenii te asimilează fie unui eseist, fie unui romancier. Și, de fapt, foarte puțini oameni scriu în ambele genuri. Nu știu dacă sunt singurul, dar cu siguranță sunt printre puținii din Franța care scriu și roman și filosofie. Pe de altă parte, să scriu așa – în aceste două limbaje diferite, cu tehnici de discurs diferite – reprezintă un pariu de-al meu. nu e foarte confortabil, dar, la sfârșitul zilei, lucrurile merg de fapt bine pentru mine. Se leagă cumva și mă stimulează să continui să o fac”.
Johann Hari este recunoscut ca unul dintre cei mai distinși jurnaliști de limbă engleză la nivel global, ale cărui contribuții literare se concentrează pe teme de mare actualitate, cum ar fi consumul de droguri și problematica războiului împotriva drogurilor din Statele Unite, precum și impactul noilor tehnologii în societate. Aceste subiecte au fost dezbătute și în alte formate, incluzând conferințe, simpozioane și interviuri specializate. Johann Hari nu doar documentează aceste probleme fundamentale, cum ar fi depresia și izolarea socială, ci oferă și variante constructive și soluții potențiale pentru a le rezolva: „Poți schimba circumstanțele. Poți schimba cauzele. Dacă, de pildă, le dai oamenilor mai mult control la lucru, pot deveni mai puțin depresivi. Dacă oamenii se adună în grupuri și discută despre ce contează cu adevărat în viață – acesta este un experiment pe care profesional Kasser l-a realizat, apropo de valorile nesănătoase -, dacă îi faci să se întâlnească și să-și vorbească despre momente cu adevărat pline de sens din viața lor, asta ar putea reduce depresia și anxietatea”. Prin intermediul lucrărilor sale, el examinează și promovează modalități de a depăși aceste provocări contemporane, aducând lumină și speranță într-o serie de probleme dificile.
Dialogul cu Etgar Keret este întotdeauna incitant și plin de provocări, conform observațiilor lui Cristian Pătrășconiu, datorită diversității activităților artistice desfășurate de acesta. Etgar Keret este cunoscut pentru activitatea lui amplă în lumea literaturii, fiind scriitor, scenarist, regizor și autor de benzi desenate. Prin varietatea și calitatea sa artistică, Etgar Keret a obținut numeroase premii și este considerat unul dintre cei mai importanți autori de proză scurtă din contemporaneitate. Lucrările lui Etgar Keret, traduse în parte de editurile Humanitas și Humanitas Fiction, impresionează prin arta de a povesti. Acest autor recurge la subtilități narative și tehnici inovatoare de construcție a poveștilor. Keret deține abilitatea de a dezvolta teme grave cu umor și sensibilitate, oferind cititorilor o experiență literară memorabilă și provocatoare: „Cred că întotdeauna scriu cumva pentru a-mi reaminti cine sunt și ce fac și de ce trăiesc viața pe care o trăiesc. Dar pot să mai spun un lucru despre scris: scrisul este alchimie pură. Iei durerea și frustrarea din viață, din care faci ceva frumos și pozitiv”.
Cu această carte de interviuri, Cristian Pătrășconiu împlinește un periplu cultural deosebit, deschizând, pentru cititorii români, o poartă către lumea literaturii contemporane de prestigiu. Interviurile au fost realizate într-un cadru intim, creativ, în propriile locuințe ale interlocutorilor săi, permițând un acces unic la gândurile și emoțiile acestora. Acest mod de a interacționa și de a cunoaște personalitatea celor intervievați adaugă o notă specială cărții. Calitatea subiectelor abordate este de o înaltă ținută intelectuală.