Monologul lui Diogene (II, varianta 2)

O, fără a-mi bănui mișcarea buzelor tale
urmăritul meu atent, deschid inima spre soare,
ca pe un teritoriu, corăbiilor lui Columb
și încep a disprețui clipele care nu mi te-au adus în cale.

Dar ridic în slavă zeii acelei zile binecuvântate,
care mi te-a dăruit vederii,
pe când, în conferință, somnul mă aduna din oboseală,
în visul cel adânc și dulce al realității.

O, de ce n-am avut loc liber lângă mine,
să te fi poftit a ședea?
Din stagnarea sentimentală, m-aș fi ridicat,
spre vârful muntelui cel sfânt,
acolo unde Apollo strălucește, dând soare în fiecare zi.

Poate m-aș fi bucurat mai devreme de căldura brațelor tale,
și te-aș fi cunoscut mai bine, o, lumină a vieții mele.

Monologul lui Diogene (II, variantă)

Fără să-mi bănuiască mișcarea buzelor tale
urmăritul meu atent, îmi deschid inima înspre soare,
ca pe un teritoriu, corăbiilor lui Columb
și încep a disprețui clipele care nu mi te-au adus în cale.

Dar, pe atât de mult,
ridic în slavă zeii acelei zile,
care mi te-a dat vederii,
pe când, în conferință, somnul mă aduna din oboseală...

O, de ce nu am avut loc liber lângă mine,
să te fi poftit a ședea?
De pe atunci, m-aș fi înălțat,
din stagnarea sentimentală, spre vârful muntelui,
acolo unde Apollo stăruie să ne dea soare, pentru fiecare zi.

Poate
m-aș fi bucurat mai devreme de căldura brațelor tale,
sau de insolitul povestirilor despre orice prin viață mai însemnat ți-a trecut
și te-aș fi cunoscut mai bine.






Monologul lui Diogene (II)

Fără a-mi bănui mișcarea buzelor tale urmăritul meu atent, 
îmi deschid inima înspre soare, ca pe un teritoriu, corăbiilor lui Columb
și încep a disprețui clipele care nu mi te-au adus în cale,
dar, pe atât de mult,
ridic în slavă zeii acelei zile care mi te-a dat vederii,
pe când, în conferință, somnul mă aduna din oboseală...

O, de ce nu am avut loc liber lângă mine, să te fi poftit a ședea,
de pe atunci, m-aș fi înălțat,
din stagnarea sentimentală, spre vârful muntelui,
acolo unde Apollo stăruie să ne dea soare, pentru fiecare zi.
Poate
m-aș fi bucurat mai devreme de căldura brațelor tale
sau de insolitul povestirilor despre orice prin viață mai însemnat ți-a trecut
și te-aș fi cunoscut mai bine.