„Bună!" - ai rostit. Deodată, am auzit, în gând, cum porțile s-au dat la o parte. Pesemne, și eu, în explorare, eram duh călător, după asemănarea cu Dumnezeu, dar această idee, dacă aș fi înălțat-o ca pe zmeu, ar fi dus la mânia celui din cer și am ascuns-o, în haine.
Cu o fițuică la piept, pluteam prin lumea ta, ale cărei temelii erau fixate pe bunătate. Mai multe nu puteam zări. Mă aflam în permanență la intrare. Aștept altă vorbă, de-a dreptul călăuzitoare!