Te-ai foit în brațele mele azi-noapte,
Ți s-a părut că nu te strâng bine?
Ai crezut că nu ai loc de acele nume,
Despre care ți-am mai povestit?

Nu, cred că voiam doar să-ți amintesc,
Din când în când, că sunt acolo...

Ce faci?

Am trebăluit puțin prin curte
Sau mai bine zis, prin jur...
Acum, sunt în casă,
Momentan, sunt mai mult îmbrăcată în iarbă.

Aș vrea s-o pasc...
Aș încăleca degrabă pe cal,
Te-aș răpi oricând...

Tu, Făt-Frumos!

Ai niște replici, de-mi stă calul în loc!
Te-aș răpi oricând, dar mă oprește tiparul vieții noastre.
A, dacă vrei să ieși din el, asta e altceva!
Eu nu mă feresc să-ți spun că te îndrăgesc...

Am observat.

Indiferent de ce faci tu cu declarația.

Să știi că o prețuiesc.

Fără tine, eram așa de liniștit!

O, da! Aș zice la fel!

Legătura însă îmi dă o siguranță
Că voi obține de la viață
Tot ceea ce au sperat atâția poeți înaintea mea, cândva.

Uneori, mă sperie elanul acesta al tău...
Nici nu vreau să afirm ce gândesc...

Te-am speriat până acum? 
De ce aș face-o în viitor?

Nu de tine mi-e teamă...

„Că voi obține de la viață
Tot ceea ce au sperat atâția poeți înaintea mea, cândva”.
Știi la ce mă refer?
Acum, pot defini aceasta:
Reciprocitatea intensității.
Este ceva extravagant?

Of! Nu este...
Atunci, acesta ar fi elanul meu!