În romanul Șuița (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2024), thriller semnat de Ana M. Aria, scriitoarea sub pseudonim, construiește o intrigă axată pe o obsesie singulară: apariția constantă a unui mamifer enigmatic, descris de autoare drept „un ghemotoc roșcat, blănos”, a cărui caracteristică principală este agerimea, manifestată prin vigilență și viteză.

Romanul, structurat în unsprezece capitole și un epilog, dezvoltă o paralelă subtilă cu Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Asemenea mezinului din poveste, care întâlnește mereu spâni și ajunge să creadă că se află în țara lor, motiv pentru care abdică de la sfatul părintesc (de a se feri de omul spân), protagonista Ana își întreține propria obsesie față de șuiță.

Această confuzie generează un tip de umor specific, prezent atât la Creangă, povestitorul clasic al literaturii române, cât și în romanul de față. Autoarea recurge la umor prin reacții, precum: „La început, am crezut că e o pisică și, cu îndărătnicia unui vechi obicei, făceam trei pași înapoi și scuipam în sân, apoi mă închinam pe furiș, tot de trei ori, făcând la repezeală câte-o cruce mică. Ptiu, potaia dracului!”; confuzia și umorul coexistă într-o formă constantă, iar șuița devine un simbol al unui mister care scapă de sub control.

În același timp, atmosfera generală a romanului amintește de cea prezentă în nuvela psihologică Pisica neagră de Edgar Allan Poe, întrucât Ana, personajul în care se dedublează autoarea, atribuie acestui animal fatidic, întâlnit frecvent, un rol malefic în desfășurarea evenimentelor zilnice. Spre deosebire de mezinul craiului, care nu are cui să-i ceară sfatul și i s-ar putea tolera imoralitatea („fiind naiv la trebi de aistea” – îl salvează prin această constatare și povestitorul), Ana caută clarificări de la colegul ei de la catedra de biologie, Paul. Totuși, calmul acestuia nu aduce claritate sau liniște, ci, dimpotrivă, alimentează și mai mult dorința protagonistei de a dezlega taina acestei viziuni, pe care o interpretează într-o manieră aproape naivă: „Paule, un semn din cer. Un semn divin!”.

În Povestea lui Harap-Alb, procesul de maturizare al protagonistului devine evident prin interacțiunea cu cele cinci personaje fantastice (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă și Ochilă). Aceste personaje nu sunt doar figuri mitologice sau tovarăși de drum, ci reprezintă provocări și calități umane esențiale, pe care Harap-Alb trebuie să le înțeleagă și să le integreze în propria-i formare. Fiecare dintre ele simbolizează o forță sau o extremitate a naturii umane — controlul emoțiilor, gestionarea resurselor, stăpânirea foamei de putere și cunoaștere sau capacitatea de a vedea și de a înțelege lumea în profunzime. Harap-Alb începe să intuiască faptul că acestea sunt manifestări ale calităților de lider și ale maturității pe care trebuie să le dobândească pentru a-și îndeplini destinul, prevestit de Sfânta Vineri: „Fiu de crai, vede-te-aș împărat!”.

În romanul Șuița, Ana urmează un parcurs similar, însă într-un context modern și psihologic, marcat de situații insolite și de confruntarea cu misterul și necunoscutul. În locul ajutorului oferit de personaje fantastice, precum cele din basmul lui Creangă, Ana caută sprijinul unei figuri mistice, Sitela Valmunis, o femeie cu puteri paranormale. Aceasta joacă un rol esențial în interpretarea experiențelor bizare pe care protagonista le trăiește, oferindu-i o cale către autocunoaștere.

Așa cum Harap-Alb trebuie să colaboreze cu companionii săi neobișnuiți pentru a depăși provocările și a înțelege lumea din jur, protagonista din Șuița se va lămuri asupra a ceea ce o preocupă, datorită lui Sitela Valmunis (remarcați asemănarea sonorității cuvintelor șuița / Sitela), care îi devine ghid în procesul de descifrare a realității, ajutând-o să treacă dincolo de ceea ce pare a fi suprarealist și să înțeleagă legătura dintre evenimentele insolite și propria evoluție interioară. În această structură complexă, romanul aduce împreună elemente de fantastic și de realism psihologic, îmbinate cu umor, creând un thriller în care spațiul dintre rațional și irațional devine un loc de explorare a obsesiilor și fricilor intime ale personajelor.