Prima noapte, când o petrecem aici, pe mal...
Luna este o pată galbenă, perfect întinsă pe apă.

„O față care a venit să-și pună drept ochi în orbitele goale
stropii albaștri din lac", adaugi, 
în timp ce îți aranjezi rochița verde mai bine pe genunchi.

O săritură de pește sugerează sprâncene, 
iar un nufăr galben, niște gene. 
Și, gata! chipul astrului s-a închegat.

Mai avem să ne spunem cuvinte despre noi, 
dar mă opresc. Luna însăși are gură 
și intru în apă, înspre ea, 
să-i dăruiesc un vocabular, păstrat din liceu.

„O, stai!", mă strigi. „Unde plonjezi?".
„Hm! Pe colea", bâigui eu câte ceva.

Cercurile acvatice strâmbă luna. 
Acum, ne apare amândurora un balon răsuflat.

„Mai bine", intervii, „hai la plimbare!". 
Precum te știu hotărâtă, 
ai și pus piciorul să urci în carul mare 
și să colinzi cerul. Disperat, 
mă agăț de tine să te opresc.

„Ce ai, dragă?", ai reacționat, 
încă stând pe scaunul confecționat din crengi.

Mă pierdusem eu însumi în viziune 
și mă visam pe boltă vizitiu pișicher, 
lovind spinarea iepelor de stele, 
cu hamurile negre.

„Deci, ai fugit”... te-am auzit. 
„Vino în brațe, vom respira același  aer”, 
m-ai îndemnat și noaptea s-a încheiat la nasturi, 
peste noi...