Când somnul s-a așternut peste noi, 
ne-am lăsat trupurile înlănțuite, 
iar pielea ta se desfășura precum cerul nesfârșit al mării, 
pe care stelele licăreau din fiecare por, 
ca niște lumini vii trimise de zei. 

Fericirea mea ținea de surâsul tău fragil, 
pe care mi-l dăruiai cu blândețe, 
atunci când buzele mele le căutau pe ale tale, 
într-un sărut cum nu mai fusese niciodată văzut de muritori sau zei, 
de la începutul vremurilor.

Cleopatra însăși nu avea parte de iubirea 
pe care brațele mele ți-o ofereau, 
căci strânsoarea mea nu aducea durere, 
ci alinare și siguranță, 
precum darurile pe care le așază zeițele pe mesele împăraților. 

Nici nu tânjeam după frumusețea ochilor migdalați, 
care veghează din umbra piramidelor 
și nici după părul împletit cu meșteșug. 
Eram mulțumit de lumina din privirea ta, 
aceea care îmi învăluia inima și mă făcea să doresc, 
mai presus de toate, 
să înțeleg gândurile care se ascundeau dincolo de ochii tăi adânci.

Sub pătura de lână, 
țesută din lâna oilor crescute de noi, 
ne mișcam lin, ca două fructe coapte, 
mângâiate de briza serii. 

Discreți, 
ne-am lăsat în voia acelui moment, 
ca doi muritori care au găsit esența eternității
și același aer de respirat.

Am adormit îmbrățișați... 
Pielea ta era un cer întins peste ape, 
ale cărui stele pulsau din fiecare por. 
Fericirea mea ținea de surâsul tău firav, 
pe care mi-l dăruiai, 
când apăsam cu buzele mele pe ale tale, 
într-un sărut distinct de toate 
care s-au petrecut în istorie, până acum.

Cleopatra nu avea dragostea 
pe care brațele mele ți-o asigurau într-o strânsoare 
care nu durea deloc, dimpotrivă: ți-o puneau pe tavă.

Nu-mi trebuia forma alungită a ochilor, 
pe care o regăsim pictată pe interiorul piramidei, 
nici acel păr, adunat în coc. 
Eram mulțumit de lumina care îmi călătorea inima, 
a ochilor tăi, care mă aținteau 
și eu atunci îmi doream atât de mult 
să aflu ce-ți spune gândul, din adânc.

Sub pătura de lână - 
de la oile pe care le creșteam pentru noi - , 
ne foiam ca două mere, 
în alintul adierii de seară, 
cu discreția celor care nu vor să se vatăme 
sub nicio formă și doar să respire același aer.

În două sticluțe, 
esența apropierii noastre strălucea 
și am încercat să le punem la adăpost, a doua zi, 
când,
apucându-ne de treabă, 
eram diferiți față de cei care se strânseseră în brațe 
o noapte întreagă.