Când somnul s-a așternut peste noi, 
ne-am lăsat trupurile înlănțuite, 
iar pielea ta se desfășura precum cerul nesfârșit al mării, 
pe care stelele licăreau din fiecare por, 
ca niște lumini vii trimise de zei. 

Fericirea mea ținea de surâsul tău fragil, 
pe care mi-l dăruiai cu blândețe, 
atunci când buzele mele le căutau pe ale tale, 
într-un sărut cum nu mai fusese niciodată văzut de muritori sau zei, 
de la începutul vremurilor.

Cleopatra însăși nu avea parte de iubirea 
pe care brațele mele ți-o ofereau, 
căci strânsoarea mea nu aducea durere, 
ci alinare și siguranță, 
precum darurile pe care le așază zeițele pe mesele împăraților. 

Nici nu tânjeam după frumusețea ochilor migdalați, 
care veghează din umbra piramidelor 
și nici după părul împletit cu meșteșug. 
Eram mulțumit de lumina din privirea ta, 
aceea care îmi învăluia inima și mă făcea să doresc, 
mai presus de toate, 
să înțeleg gândurile care se ascundeau dincolo de ochii tăi adânci.

Sub pătura de lână, 
țesută din lâna oilor crescute de noi, 
ne mișcam lin, ca două fructe coapte, 
mângâiate de briza serii. 

Discreți, 
ne-am lăsat în voia acelui moment, 
ca doi muritori care au găsit esența eternității
și același aer de respirat.