Undeva, 
într-un colțișor de lume, 
brațele mele, 
pe care tu le vrei în jurul tău, 
după cum notezi în misivă, 
sunt deschise, 
pentru a te cuprinde, 
când vei apărea din leagănul de raze al orizontului.
Pe pieptul meu, 
îți vei așeza obrăjorul, încă bronzat 
și eu voi da drumul sărutărilor să-l străbată, 
precum trece energia prin țeava cablată.
Vei intenționa să-mi răspunzi: 
pe unde ai fost, guguștiucul ți-a cântat 
sau numai mie, 
celui care umblam însingurat prin sat?, 
dar nu te voi lăsa, 
fiindcă nu omor prezentul cu frământări vechi, 
din trecutul abia încheiat...
Pun punct, printr-un sărut, 
la insistențele tale din minte. 
Aud câteva silabe, 
cum miști buzele, 
când ți le capturez cu foamea de tine, 
a gurii mele.
Dar încă ești la o respirație de mine...
Gândul tău mi-a bătut în ușă, 
inima i-a deschis și l-am invitat să ia loc 
și să-mi dicteze ziua în care ne vom îmbrățișa, 
de-a pururea.