Într-un colț de lume, departe, 
acolo unde razele soarelui se pierd la marginea pământului, 
brațele mele, 
pe care tu le dorești în jurul tău, 
cum ai notat în scrisoarea ta parfumée de dor, 
se deschid larg, 
pregătite să te cuprindă, 
când vei apărea din leagănul incandescent al orizontului, 
floare a unei raze renăscute. 

Obrazul tău, 
încă bronzat, 
se va odihni pe pieptul meu, 
iar eu, 
cu buzele mele însetate, 
îți voi acoperi fața cu sărutări fierbinți, 
precum trece focul prin nervurile metalului încins. 

Tu vei încerca să-mi șoptești: 
„Pe unde ai fost, 
guguștiucul ți-a cântat și ție
sau numai mie, 
celei care umblam însingurată prin sat?”, 
dar nu te voi lăsa, 
fiindcă nu întunecăm prezentul cu
funinginea trecutului.  

Aud cum silabele începutului de întrebare se sting, 
înghițite de setea mea, 
căci buzele tale sunt ale mele, 
capturate în frenezia gurii ce te vrea.
Prin sărutul meu, 
voi închide cererea ta neostoită, 
iar buzele tale,
mișcându-se sub povara dorinței, 
le voi prinde cu foamea mea.

Pașii tăi nu au răsunat în lutul meu, 
doar gândul, 
ca un vizitator invizibil, 
a bătut la ușa inimii mele,
iar eu l-am primit
și i-am îngăduit să-mi dicteze ziua 
în care ne vom îmbrățișa, de-a pururea.