Prefațat de Crișu Dascălu, volumul Anghel Dumbrăveanu. Scrieri, I. Publicistica literară (Editura David Press Print, Timișoara, 2023) de Bogdan Mihai Dascălu face parte dintr-un proiect de anvergură inițiat de Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timișoara, proiect care a debutat în anul 2021. Ediția critică urmărește să reunească textele publicate de Dumbrăveanu în diverse publicații literare timișorene, precum „Scrisul bănățean”, „Orizont”, „Meridianul Timișoara”și„Rostirea românească”. Multe dintre aceste texte fie nu au fost incluse în volumele anterioare ale autorului, fie au apărut într-o formă diferită în cărțile editate, după cum ne pune la curent Bogdan Mihai Dascălu, în Notă asupra ediției. Proiectul editorial prevede publicarea mai multor volume, care vor include, pe lângă publicistica literară, și Însemnări de călătorie, Traduceri și Versuri. Această ediție critică reprezintă o contribuție semnificativă la consolidarea moștenirii literare a lui Anghel Dumbrăveanu și la promovarea patrimoniului literar bănățean.
Etapele prevăzute în procesul de valorificare a operei poetului Anghel Dumbrăveanu sunt detaliate de autorul acestei ediții, Bogdan Mihai Dascălu: recuperarea textelor prin identificare, reproducere și transcriere, alcătuirea aparatului critic, ce constă în note și comentarii, redactarea studiului introductiv și întocmirea tabelului cronologic.
Textele sunt transcrise cu atenție, având în vedere caracteristicile stilistice, lexicale, morfologice și sintactice ale operei lui Dumbrăveanu, însă sunt adaptate la normele ortografice și de punctuație actuale. Acest proces asigură o prezentare fidelă a viziunii autorului, în timp ce facilitează accesibilitatea și înțelegerea textelor de către cititorii contemporani. Astfel, ediția pune în valoare creația literară a lui Anghel Dumbrăvean.
Unul dintre motivele invocate de Bogdan Mihai Dascălu pentru a-și justifica demersul editorial este reprezentat de vasta producție literară a lui Anghel Dumbrăveanu: „22 de volume de versuri în limba română, 14 volume de versuri traduse în alte limbi, 4 romane și 1 volum de memorii. În total, 42 de volume, apărute de-a lungul a șase decenii de activitate literară”. Dascălu subliniază că aceste lucrări sunt încă disponibile într-un număr semnificativ în biblioteci publice și private, la prieteni, cunoscuți și cititori obișnuiți. Astfel, el își îndreaptă atenția către aspectele mai puțin vizibile ale operei lui Dumbrăveanu, care au rămas în paginile din ce în ce mai îngălbenite ale publicațiilor literare. Această abordare evidențiază dorința sa de a aduce la lumină contribuțiile mai puțin cunoscute ale autorului, completând astfel imaginea literară a acestuia. Însuși Crișu Dascălu notează în Prefață: „Anghel Dumbrăveanu a făcut parte din generația 60, cea care a schimbat fața literaturii noastre după eclipsa anilor 50, conectând-o, pe de o parte, la marea tradiție interbelică și, pe de alta, la comandamentele unei contemporaneități seducătoare. El a îndeplinit aici rolul unui deschizător de drum. Un vector prielnic l-a constituit atunci colecția „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură, inaugurată de Nichita Stănescu în 196o. Poetul nostru l-a urmat, un an mai târziu, cu Fluviile visează oceanul”.
Alt motiv semnificativ pentru studiul lui Bogdan Mihai Dascălu este reprezentat de colaborarea constantă a lui Anghel Dumbrăveanu cu diverse publicații literare. Această colaborare este importantă în contextul în care multe dintre poeziile sale de început nu au fost reluate în volumele publicate ulterior, ceea ce indică o conștientizare, din partea autorului, a precarității acestor lucrări. Totuși, aceste texte inițiale pot suscita interes în rândul celor care se preocupă de relația dintre literatură și ideologie. Dascălu subliniază astfel relevanța acestor poezii în cadrul discuțiilor critice contemporane, evidențiind rolul lor în conturarea unei perspective mai largi asupra operei lui Dumbrăveanu și a contextului literar și social în care a activat. Această abordare contribuie la o înțelegere mai profundă a influențelor ideologice asupra creației literare a poetului: „Textele publicate în „Scrisul bănățean” poartă aceeași pecete a imperativului ideologic. t, compromisul cu imperativele politice este atenuat și, uneori, chiar contracarat de formularea unor justificate exigențe artistice. Ca și alți confrați de condei, Anghel Dumbrăveanu își pune cerințele literar-estetice la adăpostul unor mentori recunoscuți politic, sovietici dacă se poate, cum este Mihail Isacovschi (Un îndreptar prețios, 1953)”. Maturizarea biologică a fost acompaniată de o evoluție artistică; în cronici, tonul devine mai echilibrat, iar opiniile mai bine fundamentate – semne ale unei auto-responsabilizări benefice. Acesta este al treilea argument ce susține angajamentul lui Bogdan Mihai Dascălu de a ilustra opera acestuia. Anghel Dumbrăveanu își arată interesul nediferențiat, dar concretizat în moduri variate, atât pentru nume consacrate, precum Lucian Blaga, în studiul Coordonatele dragostei în poezia lui Lucian Blaga (1968), care se distinge prin seriozitate, documentare riguroasă și originalitate, cât și pentru tineri autori care abia începeau să își facă loc în peisajul literar, cum sunt Ion Cădăreanu și Dumitru Vorindan în studiul Doi poeți tineri (1968), chiar dacă, pentru aceștia din urmă, recunoașterea a rămas evazivă.
În gândirea artistică și în atitudinea față de artă, Anghel Dumbrăveanu – observă Bogdan Mihai Dascălu – a înregistrat, în acești ani, un evident progres, manifestându-se o detașare de orice imperativ politic, chiar dacă unele dintre scrierile sale erau încă subordonate unor „articole de serviciu”. Rarele sale confesiuni sau declarații, deși puține, constituie mărturii ale adeziunilor și preferințelor sale literare. Într-o anchetă din 1965, în care întrebările se refereau la modul în care era perceput Tudor Arghezi, Dumbrăveanu răspunde: „Sunt răscolit și astăzi de neliniștea filozofică din Psalmii arghezieni, de marile întrebări ale existenței”. Aceste cuvinte evidențiază impactul profund pe care poezia argheziană îl avea asupra sa, alături de influențe provenite din universul lui Bacovia, Rimbaud și Valéry.
Trei ani mai târziu, în contextul unui climat de destindere ideologică, Dumbrăveanu își enumeră poeții preferați fără nicio reticență, un gest deosebit având în vedere vremurile anterioare. În acea enumerare, el îi menționează pe T. S. Eliot, Ezra Pound, Lucian Blaga, Rainer Maria Rilke, Eugen Bacovia, Arthur Rimbaud și Paul Valéry. Această deschidere față de autori considerați, la vremea respectivă, controversați semnalează o evoluție notabilă a gândirii sale critice și o dorință de a se alinia la curentele literare universale, departe de constrângerile impuse de contextul politic. Astfel, Dumbrăveanu își revendică locul în peisajul literar, conturându-se ca o voce autentică și liberă, în ciuda presiunilor care l-au marcat de-a lungul carierei, iar scopurile ediției, enunțate de Bogdan Mihai Dascălu („Am pornit la alcătuirea acestei ediții cu mai multe speranțe: cu aceea de a schimba sintagma poetul Anghel Dumbrăveanu cu sintagma scriitorul Anghel Dumbrăveanu, apoi cu aceea de oferi o imagine totalizantă a operei sale”), au fost îndeplinite.
Volumul denotă o inițiativă de recuperare și organizare a unor texte ce au rămas răspândite în diverse publicații, cu menirea de a le oferi o coerență istorică și literară, invitând astfel la o relectură critică și o reevaluare a operei lui Anghel Dumbrăveanu.