Automobilul gonește
pe lângă maldărul de frunze
aruncate-n șanț,
suflul mișcării înalță 
una în văzduh;
liberă  
           se vede în aer, ridică ochii din nervuri   
           și zice  
                   „Ah, orașul acesta, ce priveliște!”    

                  Zboară,  
                   pentru prima dată,  
                   frunza desprinsă de pomul care a zămislit-o  
                   și foșnește  
                               prin aerul clar,  

                   la capul mirat al unui copil   
                   care, în joacă, o împinge cu palma...  
           Frunza se răsucește  
                   prinde viteză, vibrează  
                                ca un fluture-n zbor,   
dar copilul, 
voind s-o lege de-o sfoară, 
cum făcea, 
cândva, 
cu un zmeu de pânză albastră, roz și maro,
o zdrobește din greșeală —și-n soare, 
pe asfaltul umed, 
nervurile ei fâșâie ca pagini uitate 
pe coridoarele școlilor.

Cars passed by,
near the pile of leaves, propped up in the ditch.
The gust of movement lifted one into the air;
finding itself aloft, it exclaimed,
in its network of veins,
what an urban view it had before it
and off it went to explore!

For the first time,
the leaf was drifting away from the tree that had birthed it from nothing,
whirling near the amazed head of a child, who, in play,
smacked it: the impact spun it around
and the leaf became more charming through this newfound motion—it was like a butterfly in flight.
But the child, unintentionally, crushed it,
in his eagerness to tie it to a string and send it skyward,
as he once had,
with a blue cloth kite, speckled with patches of pink and brown...

The veins left in its structure sparkled in the sun,
rustling like scraps of paper,
forgotten by schoolchildren in the cheerful halls of world peace.

Au trecut automobile, 
pe lângă maldărul de frunze, proptit în șanț. 
Suflul mișcării a ridicat una în văzduh;
care, văzându-se sus, exclama, 
în setul de nervuri, 
ce perspectivă urbană avea dinainte 
și hai și ea să o colinde! 

Pentru prima dată, 
frunza se depărta de pomul care o zămislise din nimic 
și vâjâia pe la capul mirat al unui copil, care, în joacă, 
i-a dat o palmă peste față: impactul a răsucit-o 
și a devenit frunza mai atractivă prin dinamica deprinsă - era fluture în zbor, dar copilul, fără să vrea, a sfărâmat-o, 
în dorința de a o lega de sfoară și de a o înălța, 
cum știa el că a făcut mai înainte, 
cu un zmeu de pânză albastră, cu stanțe de roz și maro... 

Nervurile rămase din structură străluceau în soare, 
fâșâind ca niște fițuici, 
uitate de școlari pe culoarele vesele ale păcii mondiale. 

Ion Deaconescu is a respected Romanian writer and poet, recognized for his valuable contributions to contemporary literature and his efforts to promote Romanian culture. Throughout his career, Deaconescu has published numerous volumes of poetry, prose, and essays, successfully blending deep introspection with a varied and original stylistic approach. His poetry is characterized by a unique sensitivity, exploring essential themes such as identity, national spirit, and connection to Romanian traditions, as well as universal themes like love, solitude, and the search for existential meaning.

Ion Deaconescu is known for his active involvement in Romania’s cultural life and his role as an organizer of international literary events. Through these events, he has built bridges between Romanian and international cultures, strengthening the status of Romanian literature on the global stage. His profound, meditative, yet accessible style has captured the attention of the public, and his work is appreciated not only for its literary value but also for its contribution to the promotion of Romanian cultural values worldwide.

Deaconescu is best known as a poet, essayist, and cultural promoter, though he has also written prose. His poetic work, especially, stands out for its depth and powerful emotional charge, exploring themes like love, identity, Romanian traditions, and values. Among his notable poetry volumes are Words Against Oblivion and Confronting Silence, where he reflects on the human condition and the deep connection with cultural roots.

Additionally, Deaconescu has been active in promoting international cultural dialogue, organizing numerous festivals and literary events that have brought together writers and artists from various countries. He has also published essays and critical works, continuing to contribute to the enrichment of Romanian literature and its promotion abroad.

Ion Deaconescu is a member of several international academies, with notable recognition in the fields of literature and culture. Here are some prestigious academies in which he is included:

• Academy of Sciences and Arts of North Macedonia;
• Academy of Sciences and Arts of Montenegro;
• European Academy of Sciences, Arts, and Letters in Paris;
• International Academy „Mihai Eminescu.”

The Mihai Eminescu World Poetry Festival, organized by Ion Deaconescu, is a major literary event that annually gathers poets, writers, and cultural figures from around the world to celebrate poetry and honor the memory of the great national poet Mihai Eminescu. Through this festival, Deaconescu aims to promote Romanian culture internationally, contributing to a deeper understanding and appreciation of Romanian literature in a global context.

The festival has become an important cultural platform, where not only Eminescu’s work is discussed, but also contemporary themes in poetry and literature. Each year, participants – poets and writers from various countries – are invited to recite from their works and to participate in discussion sessions, conferences, and roundtables. Through this festival, Deaconescu has strengthened literary connections between Romania and other countries, introducing international literary values to the Romanian public and, at the same time, offering Romanian poets an international stage.

The Mihai Eminescu Festival has contributed to enhancing the prestige of Romanian literature, facilitating the exchange of ideas, and encouraging collaboration between writers from different cultures. Ion Deaconescu has thus created a unique event in the cultural landscape, which continues to have a significant impact on the promotion of poetry and global cultural dialogue.

Ion Deaconescu is also a member of other prestigious international academies and organizations, thanks to his contributions in the field of literature and culture. Here are some additional organizations in which he is recognized:

• Academy of Sciences and Arts of Serbia;
• International Academy of Literature and Art in Moscow;
• International Academy “Albert Einstein”;
• International Academy of Culture in Ukraine;
• Balkan Academy of Sciences, Culture, and Cooperation;
• New York Academy of Sciences;
• World Academy of Art and Culture in the USA;
• Romanian-American Academy of Arts and Sciences.
• Academy of Science and Arts in Salzburg
• Academy of Sciences in Mongolia
• Literary Awards and Honors:
• Emeritus Professor at the University of Craiova, 1997
• Award of the Writers’ Union of Romania, Craiova Branch, 1997, 1998
• Libertatea Publishing House Award in Novi Sad, for research on Romanian literature in Yugoslavia, 1997
• „V.G. Paleolog” Award for „promoting Romanian spirituality values from South of the Danube in Romania,” awarded by the Ministry of Culture, 2001
• Laureate of the Mihai Eminescu International Poetry Festival, 2002
• European Award “Ragusa – Un ponte per l’Europa,” Ragusa – Assessorato alla Cultura, Centro Servizi Culturale, Associazione Culturale Sikania, 2003
• Included in The Contemporary Who’s Who, 2003
• „Marin Sorescu” Award, awarded by Scrisul Românesc Publishing House, Craiova, 2004
• Alma Mater Iassiensis Excellence Diploma, awarded by the National Institute for Romanian Society and Culture, 2004
• Premio Internazionale „Il vento della pace” – Tribute to Rafael Alberti, 2008
• European Award „Peace-Faith-Progress,” 2009
• Umberto Mastroianni International Poetry Prize, 2009
• Labris d’Oro, 2009
• International Trieste Poetry Prize, 2010
• Certificate of Appreciation, Hiroshima, 2011
• Golden Feather, Tetovo (Macedonia), 2011
• „Miron Radu Paraschivescu” Award of the Writers’ Union of Romania, Craiova Branch, 2011
• Laureate of the „Literature and Art” Weekly, 2013
• Diploma awarded by the Academy of Sciences of Moldova for valuing and promoting the scientific and cultural heritage of Prince Dimitrie Cantemir in the Republic of Moldova, 2013
• „Rațin” Award, Veles, Macedonia, 2013
• Excellence Diploma awarded by the Academy of Sciences of Montenegro, 2014
• Premio Internazionale della Poesia „Cesare Pascarella,” 2015
• Honorary Member of the Association of Scientists, Culture and Art in the Republic of Moldova, 2015
• Excellence Award from the „Acad. Marin Voiculescu” Foundation, 2015
• Selected Works
• Birth of the Word (translation, 1981)
• Camera for the Soul (poetry, 1981)
• Poets from Oltenia (anthology, 1982)
• Cry of Memory (poetry, Skopje, Macedonia, 1985)
• Frosty Vessel (poetry, 1985)
• The Eternity of the Moment (poetry, 1986)
• Poetry and Humanity (1986)
• Mask for Voice (poetry, Cetinje, Montenegro, 1987)
• Poetry and Epoch (literary criticism, Novi Sad, 1988)
• The Grammar of Chance (poetry, 1991)
• The Test of Loneliness (poetry, Palermo, 1993)
• The Rhetoric of the Mirror (poetry, 1995)
• Dynamic Zero (poetry, Skopje, Macedonia, 1995)
• The Lure (novel, 1995)
• Vigilant Star (poetry, Luxembourg, 1995)
• George Bacovia or Monologue with Many Voices (literary criticism, 1995)
• Rhetoric: Greek and Latin Oratory (1996)
• The Desert Garden (poetry, 1997)
• The Wound of Darkness (poetry, 1998)
• Cioran or Salvation through Denial (essay, 1998)
• Century of the Northern Wind (1999)
• If I Had Thrown Myself into the Seine (interviews with Emil Cioran, 2000)
• Recovered Confessions (interviews, 2001)
• The Feast of Loss (2001)
• Le grand réveil (Skopje, 2001)
• The Archeology of Reading (literary criticism, 2001)
• Critical Interferences (2003)
• General Rhetoric (2004)
• Cioran or Salvation through Denial (essay, 2004)
• 20 Poems (2005)
• Theory of International Relations (2005)
• Anthology of Contemporary European Poetry (2006)
• Language and Political Discourse (2007)
• Power and Globalization (Skopje, Macedonia, 2007)
• The World as a Battlefield (2007)
• Nada (2007)
• The Being in Thought (2008)
• Lyrical Interferences (2008)
• The Wardrobe Keeper (novel, 2009)
• Wings of Light (poetry, 2009)
• Papavero errante (poetry, Trieste, 2010)
• Condemnation of the Poet (poetry, 2011)
• Osudata na poetot (Skopje, 2012)
• A költö pokaljárása (Ab Art, Pecs, 2012)
• The Future Tear (2013)
• Ageless Poems (2013)
• The Story Continues (2014)
• Anthology of Today’s Universal Poetry (2014)
• Walled Windows (Chișinău, 2015)
• Düșler Ormaninda (Izmir, 2015)

Ion Deaconescu is known for his contribution to Balkan intercultural dialogue and for promoting Romanian literature abroad. His prolific activity has brought him to the attention of numerous academies around the world, which grants him a highly respected international academic profile.

Ion Deaconescu is one of those Romanian intellectuals with exceptional international recognition.

Ion Deaconescu este un scriitor și poet român apreciat, recunoscut pentru contribuțiile sale valoroase în literatura contemporană și pentru eforturile sale de a promova cultura română. De-a lungul carierei sale, Deaconescu a publicat numeroase volume de poezie, proză și eseuri, reușind să îmbine o adâncă introspecție cu o abordare stilistică variată și originală. Poezia sa este caracterizată de o sensibilitate aparte, explorând teme esențiale precum identitatea, spiritul național și legătura cu tradițiile românești, dar și teme universale, cum ar fi iubirea, singurătatea și căutarea sensului existenței.

Ion Deaconescu este cunoscut pentru implicarea sa activă în viața culturală din România și pentru activitatea sa de organizator al unor evenimente literare internaționale. Prin aceste evenimente, el a creat punți de legătură între cultura românească și cea internațională, consolidând statutul literaturii române pe scena globală. Stilul său profund, meditativ și accesibil a reușit să capteze atenția publicului, iar opera sa este apreciată nu doar pentru valoarea literară, ci și pentru contribuția la promovarea valorilor culturale românești în lume.

Ion Deaconescu este cunoscut mai ales ca poet, eseist și promotor cultural, însă a scris și proză. Opera sa poetică, în special, se remarcă prin profunzime și o puternică încărcătură emoțională, explorând teme precum iubirea, identitatea, tradițiile și valorile românești. Printre volumele sale de poezie notabile se numără Cuvinte împotriva uitării și Înfruntarea tăcerii, în care meditează asupra condiției umane și asupra legăturii profunde cu rădăcinile culturale.

De asemenea, Deaconescu a fost activ în promovarea dialogului cultural internațional, organizând numeroase festivaluri și evenimente literare, prin care a adus împreună scriitori și artiști din diverse țări. A publicat și eseuri și lucrări critice, continuând să contribuie la îmbogățirea literaturii române și la promovarea acesteia peste hotare.

Ion Deaconescu este membru al mai multor academii internaționale, având o recunoaștere notabilă în domeniul literaturii și culturii. Iată câteva academii prestigioase în care este inclus:

1. Academia de Științe și Arte din Macedonia de Nord;
2. Academia de Științe și Arte din Muntenegru;
3. Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris;

4. Academia Internațională „Mihai Eminescu”.

Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, organizat de Ion Deaconescu, este un eveniment literar de mare amploare care reunește anual poeți, scriitori și oameni de cultură din întreaga lume pentru a celebra poezia și a omagia memoria marelui poet național Mihai Eminescu. Ion Deaconescu, prin acest festival, și-a propus să promoveze cultura română pe plan internațional, contribuind la o mai bună înțelegere și apreciere a literaturii române în contextul global.

Festivalul a devenit o platformă culturală importantă, unde se discută nu doar despre opera eminesciană, ci și despre teme contemporane din poezie și literatură. În fiecare an, participanții – poeți și scriitori din diverse țări – sunt invitați să recite din creațiile lor și să participe la sesiuni de discuții, conferințe și mese rotunde. Prin acest festival, Deaconescu a consolidat legăturile literare între România și alte țări, făcând cunoscute valori literare internaționale publicului românesc și, totodată, oferind poeților români o scenă internațională.

Festivalul Mihai Eminescu a contribuit la sporirea prestigiului literaturii române, făcând posibil schimbul de idei și încurajând colaborarea între scriitori din diverse culturi. Ion Deaconescu a reușit astfel să creeze un eveniment unic în peisajul cultural, care continuă să aibă un impact major asupra promovării poeziei și a dialogului cultural global.

Ion Deaconescu este membru și în alte academii și organizații internaționale prestigioase, datorită contribuțiilor sale în domeniul literaturii și culturii. Iată câteva organizații suplimentare în care este recunoscut:

5. Academia de Științe și Arte din Serbia;

6. Academia Internațională de Literatură și Artă din Moscova;

7. Academia Internațională „Albert Einstein”;

8. Academia Internațională de Cultură din Ucraina;

9. Academia Balcanică de Științe, Cultură și Cooperare;
10. Academia de Științe din New York;
11. Academia Mondială de Artă și Cultură din SUA;
12. Academia Româno-Americană de Arte și Științe.
13. Academia de Științe și Arte din Salzburg și
14. Academia de Științe din Mongolia.

Premii literare
Premii şi distincţii:
• Profesor emerit al Universităţii din Craiova, 1997;
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România Filiala Craiova, 1997, 1998;
• Premiul Editurii „Libertatea”, din Novi Sad, pentru cercetarea literaturii române din Iugoslavia, 1997;
• Premiul „V.G. Paleolog”, „pentru promovarea în România a valorilor spiritualităţii româneşti din Sudul Dunării”, acordat de Ministrul Culturii şi Cultelor, 2001;
• Laureat al Festivalului Internaţional de poezie „Mihai Eminescu”, 2002;
• Premiul European „Ragusa – Un ponte per l’Europa”, Citta de Ragusa – Assessorato a la Cultura, Centro Servizi Culturale, Associazione Culturale Sikania, 2003;
• Inclus în The Contemporary Who’s Who, 2003.
• Premiul „Marin Sorescu”, acordat de Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2004;
• Diploma de excelenţă „Alma Mater lassyensis”, acordată de Institutul Naţional pentru Societatea şi Cultura Română, 2004;
• Premio Internazionale „Il vento della pace”. Omaggio a Rafael Alberti, 2008;
• Premio Europea „Pace-Fede-Progresso”, 2009;
• Premio Internazionale di Poesie „Umberto Mastroianni“, 2009;
• Labris d’Oro, 2009;
• Premio Internazionale Trieste Poesia, 2010;
• Certificat de apreciere, Hiroșima, 2011;
• Pana de aur, Tetovo (Macedonia), 2011;
• Premiul „Miron Radu Paraschivescu“ al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova, 2011;
• Laureat al Săptămânalului „Literatură și Artă“, 2013;
• Diplomă conferită de Academia de Științe a Moldovei pentru valorificarea și promovarea moștenirii științifice și culturale a Domnitorului Dimitrie Cantemir în Republica Moldova, 2013;
• Premiul „Rațin“, Veles, Macedonia, 2013;
• Diplomă de Excelență acordată de Academia de Științe a Muntenegrului, 2014;
• Premio Internazionale della Poesia „Cesare Pascarella“, 2015;
• Membru de Onoare al Asociației Oamenilor de Științe, Cultură și Artă din Republica Moldova, 2015;
• Premiul de Excelență al Fundației „Acad. Marin Voiculescu“, 2015.Fișa de creație
• Naşterea cuvintului (traducere, 1981);
• Aparat de fotografiat sufletul (versuri, 1981);
• Poeţi olteni (antologie, 1982);
• Strigătul memoriei (versuri, Skopje, Macedonia, 1985);
• Vasul de brumă (versuri, 1985);
• Eternitatea clipei (versuri, 1986);
• Poezie şi umanitate (1986);
• Mască pentru voce (versuri, Cetinje, Muntenegru, 1987);
• Poezie şi epocă (critică literară, Novi Sad, 1988);
• Gramatica întâmplării (versuri, 1991);
• Proba de singurătate (versuri, Palermo, 1993);
• Retorica oglinzii (versuri, 1995);
• Zero dinamic (versuri, Skopje, Macedonia, 1995);
• Ademenirea (roman, 1995);
• Stea de veghe (versuri. Luxemburg, 1995);
• George Bacovia sau monologul pe mai multe voci (critică literară, 1995;
• Retorică, Oratoria greacă şi latină (1996);
• Grădina din pustiu (versuri, 1997);
• Rana întunericului (versuri, 1998);
• Cioran sau mântuirea prin negare (eseu, 1998);
• Veac de crivăț (1999);
• Dacă m-aş fi aruncat în Sena (interviuri cu Emil Cioran, 2000);
• Mărturisiri recuperate (interviuri, 2001);
• Sărbătoarea pierderii (2001);
• Le grand réveil, Skopje (2001);
• Arheologia lecturii (critică literară, 2001);
• lnterfereţe critice (2003);
• Retorică generală (2004);
• Cioran sau mântuirea prin negare (eseu, 2004);
• 20 de poezii (2005)
• Teoria relaţiilor internaţionale (2005);
• Antologia poeziei europene contemporane (2006);
• Limbaj şi discurs politic (2007);
• Power and Globalization (Skopje, Macedonia, 2007);
• The World as a Battlefield (2007);
• Nada (2007);
• Ființa din gând (2008);
• Interferențe lirice (2008);
• Garderobierul (roman, 2009);
• Aripi de lumină (versuri, 2009);
• Papavero errante (versuri, Trieste, 2010);
• Osândirea poetului (versuri, 2011);
• Osudata na poetot, Skopje, 2012;
• A költö pokaljárása, Ab Art, Pecs, 2012;
• Lacrima viitoare, 2013;
• Poemes sans âges, 2013;
• Povestea continuă, 2014;
• Antologia poeziei universale de astăzi, 2014;
• Ferestre zidite, Chișinău, 2015;
• Düșler Ormaninda, Izmir, 2015.

„77 de poeme” este unul dintre volumele de poezii semnate de Ion Deaconescu, un titlu reprezentativ pentru stilul și temele abordate de acesta. În acest volum, Deaconescu explorează o gamă variată de teme, de la introspecție și dragoste până la reflecții asupra condiției umane și a trecerii timpului. Stilul său poetic este caracterizat prin profunzime, imagini sugestive și un ton meditativ.

„77 de poeme” este structurat într-o manieră care permite cititorului să pătrundă în universul interior al poetului, fiecare poezie fiind o fereastră către gândurile și emoțiile sale. Volumul a fost bine primit în cercurile literare și este considerat una dintre lucrările importante ale lui Deaconescu, consolidându-i reputația ca poet de seamă al literaturii române contemporane.

„Garderobierul” este un roman scris de Ion Deaconescu, cunoscut în principal pentru lucrările sale de poezie și critică literară. În acest roman, Deaconescu pătrunde în universul lumii teatrale și al artei, explorând viața, dilemele și complexitățile trăite de personajul principal – un garderobier care își dedică existența lumii din culisele teatrului.

Romanul aduce în prim-plan nu doar viața acestui personaj aparent secundar, dar și dramele și trăirile personale, frământările interioare și sacrificiile din spatele scenei, care rămân, de obicei, ascunse spectatorului.

„Garderobierul” poate fi interpretat ca o metaforă pentru rolurile neobservate, dar esențiale, pe care oamenii le joacă în viață, fiind un elogiu adus celor care contribuie din umbră la actul artistic, fără a se bucura de gloria primită de actorii principali. Stilul romanului este introspectiv și poetic, amintind de sensibilitatea specifică scriiturii lui Deaconescu.

Romanul „Pasărea sunt eu” de Ion Deaconescu are într-adevăr legătură cu opera și filozofia lui Constantin Brâncuși. Titlul romanului și multe dintre temele abordate fac referire la celebra sculptură a lui Brâncuși, „Pasărea în văzduh”, care simbolizează aspirația spre libertate, zborul și transcenderea condiției umane.

În „Pasărea sunt eu”, Deaconescu se inspiră din viziunea brâncușiană asupra artei și vieții, explorând idei legate de eliberarea spiritului, de dorința de a depăși limitele impuse de condiția umană și de a accede la o formă pură de existență. Brâncuși, prin operele sale, căuta esența lucrurilor și a ideilor, iar Deaconescu pare să transpună această căutare în plan literar, îmbrăcând gândurile și emoțiile personajului său în simboluri similare.

Astfel, romanul poate fi văzut ca un omagiu adus lui Brâncuși și o explorare literară a temelor esențiale din opera acestuia: zborul, libertatea interioară și căutarea adevărului absolut.

Ion Deaconescu este cunoscut pentru contribuția sa la dialogul intercultural balcanic și pentru promovarea literaturii române peste hotare. Activitatea sa prolifică l-a adus în atenția mai multor academii din întreaga lume, ceea ce îi conferă un profil academic internațional foarte respectat.

Ion Deaconescu este unul dintre acei intelectuali români cu o recunoaștere internațională excepțională.

1. Portretul fizic

Portretul fizic al lui Ștefan cel Mare este construit de Delavrancea în mod realist, subliniind slăbiciunea trupului său cauzată de boală și de vârstă. Ștefan este descris ca fiind bătrân și marcat de ani lungi de lupte, însă are o privire pătrunzătoare și un chip nobil, care reflectă măreția interioară. Corpul său fragil contrastează puternic cu puterea morală și spiritul neînfricat care-l caracterizează. Delavrancea subliniază astfel cum, deși trupul său este slăbit, mintea și voința lui Ștefan rămân neclintite.

În anumite momente ale piesei, fragilitatea fizică a lui Ștefan devine evidentă și servește drept simbol al decăderii unei epoci eroice. Cu toate acestea, semnele de suferință fizică ale domnitorului nu fac decât să-i întărească imaginea eroică, arătând un om care, deși este aproape de sfârșitul vieții, continuă să-și ducă la capăt misiunea pentru Moldova.

2. Portretul moral

Portretul moral al lui Ștefan cel Mare este marcat de trăsături de o noblețe rară: patriotismul, responsabilitatea și sacrificiul față de poporul său. Delavrancea îl prezintă ca pe un conducător ideal, care pune binele țării mai presus de orice, chiar și de propriile sale suferințe și limite. Este un domnitor care își iubește poporul și care, în pofida stării sale precare de sănătate, continuă să fie preocupat de viitorul Moldovei. Această dedicație profundă arată un caracter nobil, dispus să se sacrifice până la capăt.

Loialitatea față de patrie este un element definitoriu al lui Ștefan, care îl determină să fie neiertător față de trădători și slabi. În piesă, el este gata să le reamintească sfetnicilor și celor apropiați cât de important este să lupte pentru libertatea și siguranța țării, arătând o voință de fier și o determinare care sfidează chiar și fragilitatea bătrâneții.

3. Portretul psihologic

Din punct de vedere psihologic, Ștefan cel Mare este portretizat ca un personaj complex, ce poartă povara deciziilor luate de-a lungul vieții și a responsabilității față de viitorul Moldovei. El este măcinat de grija pentru continuitatea țării sale, de teama că urmașii săi nu vor putea duce mai departe idealurile și valorile pentru care a luptat întreaga sa viață. Această neliniște interioară relevă un om marcat de presiunea de a asigura stabilitatea țării sale și de a lăsa o moștenire demnă de sacrificiile sale.

În momentele de introspecție, Ștefan se întreabă dacă eforturile sale vor fi respectate și înțelese de generațiile viitoare. Această preocupare constantă pentru viitor arată latura profund umană și meditativă a personajului, ce contrastează cu imaginea sa de domnitor autoritar. Frământările și neliniștile sale devin astfel simboluri ale responsabilității istorice pe care el o resimte intens, înțelegând că este parte a unui destin mai mare decât propria-i viață.

4. Portretul social

Ștefan cel Mare este conturat ca un simbol al demnității și puterii Moldovei, fiind mai mult decât un lider – este un model pentru poporul său. Prin deciziile sale și felul în care tratează nobilii, țăranii și răzeșii, el arată cum un adevărat conducător trebuie să fie drept, integru și implicat activ în bunăstarea supușilor săi. Este perceput ca un protector al Moldovei, o figură carismatică și respectată, iar oamenii îl privesc ca pe un stâlp al stabilității și al identității naționale.

Ștefan se poziționează deasupra tuturor intereselor egoiste și meschine, și este gata să pedepsească pe oricine ar amenința integritatea țării. Respectul și autoritatea pe care le impune sunt trăsături care îi consolidează statutul de lider absolut, oferindu-i o aură aproape legendară în ochii poporului său.

Concluzie

Portretul literar al lui Ștefan cel Mare realizat de Barbu Ștefănescu Delavrancea în Apus de soare îl conturează ca pe un personaj de o profunzime remarcabilă, un erou național și un simbol al luptei pentru idealuri nobile. Prin trăsăturile sale fizice, morale, psihologice și sociale, Ștefan este reprezentat ca un om cu o voință de fier, un lider neobosit și un patriot devotat, capabil să-și dedice întreaga viață pentru binele Moldovei. Acest portret reflectă valorile eroismului și ale sacrificiului, oferind cititorului imaginea unui conducător exemplar, care rămâne în istorie nu doar prin faptele sale, ci și prin spiritul său neînfricat și iubirea profundă pentru țara sa.

Portretul literar al lui Ștefan cel Mare ne arată, în esență, că măreția unui om nu stă în puterea fizică sau în bogăție, ci în noblețea spiritului și în capacitatea de a pune binele comun deasupra propriilor interese.

1. Integrarea într-un curent literar

Piesa de teatru Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea este parte a curentului literar romantic, cu accente de realism istoric. Romantismul este vizibil prin idealizarea figurii lui Ștefan cel Mare și prin modul în care autorul redă un sentiment de măreție și eroism în jurul personalității domnitorului. Totodată, realitatea istorică este respectată în detalii, ceea ce permite integrarea elementelor de realism. Delavrancea creează o viziune complexă asupra unui moment istoric, reușind să exprime atât atmosfera specifică vremii, cât și valorile universale de curaj, datorie și sacrificiu.

2. Identificarea a două trăsături ale curentului vizibile în text

O primă trăsătură romantică prezentă în Apus de soare este exaltarea personajului central, Ștefan cel Mare, care este prezentat ca un erou național, o figură emblematică a Moldovei. În piesă, Ștefan este redat nu doar ca un conducător viteaz, ci și ca un om care pune binele țării mai presus de orice. Această glorificare a eroului este o caracteristică a romantismului, ce idealizează personalitățile istorice și cultivă patriotismul.

A doua trăsătură a romantismului în text este prezența sentimentului de fatalitate și a unui apus simbolic. Titlul piesei sugerează sfârșitul unei ere, iar întregul text este impregnat de melancolia despărțirii de un trecut glorios. Imaginea apusului de soare devine o metaforă pentru bătrânețea și sfârșitul apropiat al lui Ștefan cel Mare, accentuând ideea romantismului de inevitabilitate a destinului.

3. Tema piesei de teatru

Tema centrală a piesei este confruntarea dintre datorie și sfârșitul inevitabil al omului, în contextul decăderii și trecerii timpului. În Apus de soare, Delavrancea urmărește destinul tragic al unui erou care își vede sfârșitul apropiindu-se, dar care nu renunță la lupta pentru binele patriei sale, Moldova.

Prima secvență: Ștefan cel Mare și refuzul retragerii

Prima secvență semnificativă este aceea în care Ștefan, deși slăbit de boală, refuză să renunțe la putere, simțindu-se în continuare dator să-și apere țara. Dialogurile cu apropiații săi, în special cu fiul său, îl arată ca pe un om înzestrat cu voință de fier, dedicat misiunii sale până la ultimele puteri. Această secvență evidențiază tragismul eroului care nu poate accepta ideea retragerii, chiar și în fața unei forțe inexorabile precum moartea.

În această scenă, Ștefan cel Mare, deși grav bolnav și slăbit, refuză să se retragă de la conducerea Moldovei. Dialogul său cu fiul și apropiații săi este o exprimare profundă a responsabilității pe care o simte față de popor și față de istoria pe care a construit-o. De-a lungul vieții sale, Ștefan a trăit pentru Moldova, apărând-o cu prețul sănătății și sacrificiilor personale. Chiar în fața morții, el refuză să lase țara în mâinile unor conducători pe care îi consideră slabi și incapabili să susțină spiritul de apărare pe care el l-a cultivat. Această secvență adâncește tema datoriei față de patrie și evidențiază tragismul eroului romantic, prins între loialitatea sa față de popor și fragilitatea sa fizică.

Mai mult, aici se conturează un conflict interior puternic: Ștefan înțelege că sfârșitul său este inevitabil, însă nu se poate împăca cu ideea abandonării Moldovei. Faptul că își ignoră limitele fizice pentru a continua să protejeze țara subliniază ideea romantică a eroului care se sacrifică în numele unei cauze mai înalte. Această rezistență eroică a personajului creează o tensiune emoțională profundă, oferind publicului o lecție despre curajul de a înfrunta moartea cu demnitate.

A doua secvență care confirmă tema este discuția dintre Ștefan și sfetnicii săi. În această scenă, vedem cum, în ciuda sănătății precare, Ștefan continuă să fie preocupat de soarta țării sale și de continuitatea Moldovei, fiind gata să sfideze orice limitare fizică pentru a asigura viitorul națiunii. Această dorință de sacrificiu pentru un ideal mai înalt este caracteristică eroului romantic, care nu se teme de propria-i dispariție, ci doar de soarta țării sale.

A doua secvență: Discuția dintre Ștefan și sfetnicii săi

În această scenă, Ștefan discută cu sfetnicii săi despre viitorul țării, exprimându-și temerile legate de stabilitatea și siguranța Moldovei după moartea sa. Dialogul este încărcat de gravitate și simbolism, căci, deși copleșit de boală, Ștefan continuă să manifeste o luciditate extraordinară și o capacitate de a vedea dincolo de prezent. Își avertizează sfetnicii asupra pericolelor și intrigilor care ar putea afecta țara, arătând că misiunea lui nu se încheie odată cu propriul sfârșit, ci va continua prin cei care îi urmează.

Această secvență aduce în prim-plan responsabilitatea liderului nu doar față de prezent, ci și față de viitor. Ștefan se îngrijorează că Moldova ar putea să decadă fără o mână fermă la conducere, ceea ce evidențiază legătura sa profundă și durabilă cu pământul pe care l-a apărat. Sfetnicii, care sunt martori ai fragilității domnitorului, sunt impresionați de intensitatea angajamentului său, realizând că Ștefan reprezintă însăși esența Moldovei, un model de sacrificiu și dedicare totală pentru binele comun. Această scenă este cheia înțelegerii mesajului piesei, căci Delavrancea subliniază ideea că adevăratul lider nu moare odată cu trecerea sa fizică, ci continuă să existe prin faptele și valorile lăsate în urma sa.

Discuția cu sfetnicii scoate la lumină și un alt aspect important: preocuparea pentru stabilitatea țării dincolo de interesele personale. Ștefan nu își dorește puterea pentru sine, ci vede în ea o obligație sacră față de poporul său. Din acest motiv, nu poate accepta ideea de a ceda puterea fără să fie sigur că Moldova va fi bine protejată. Această atitudine exprimă un ideal romantic de sacrificiu de sine pentru binele colectiv și aduce un mesaj de responsabilitate și demnitate pentru orice om care deține puterea.

---

Aceste secvențe, prin forța lor dramatică și prin adâncimea sentimentelor exprimate de Ștefan cel Mare, consolidează tema piesei – lupta pentru patrie și rezistența în fața destinului inevitabil. Delavrancea utilizează aceste momente pentru a crea un erou care inspiră respect și admirație, care își dedică întreaga viață țării, chiar și în ultimele clipe, dând dovadă de o tărie morală rar întâlnită.

4. Două elemente de structură și de compoziție

Titlul Apus de soare este unul simbolic și conține atât un sens propriu, cât și unul figurat. El sugerează sfârșitul unei perioade glorioase, fiind un simbol al declinului unei ere eroice. Totodată, „apusul” reflectă declinul fizic al lui Ștefan cel Mare, care, deși bătrân și bolnav, continuă să lupte. Astfel, titlul este un rezumat simbolic al destinului tragic al eroului și al națiunii pe care o protejează.

Structura piesei este una clasică, având o progresie cronologică, iar acțiunea este construită în jurul conflictului interior al protagonistului. Acest conflict între datorie și slăbiciunea trupească accentuează drama personală și națională, iar structura piesei respectă regulile clasicismului, menținând unitatea de timp, loc și acțiune.

Concluzie

În concluzie, Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea este o piesă de teatru emblematică pentru literatura română, ilustrând tema datoriei eroice până în pragul morții, în contextul unui destin tragic. Aparținând romantismului, piesa glorifică figura lui Ștefan cel Mare și accentuează atât valoarea sacrificiului pentru patrie, cât și melancolia trecerii timpului. Elementele de structură și compoziție – titlul simbolic și structura bine definită – contribuie la conturarea unui portret memorabil al eroului național și subliniază mesajul patriotic, aducând publicului o operă de referință în dramatica românească.

Zbrr! Prima noapte… 
Pe țărmul pustiu, 
inima mi-e-nghețată, grea de vedenii și vise. 
Deodată, simt cum roata carului mare trece peste pieptu-mi, 
grea și neîndurătoare, 
și-apoi rămâne înțepenită-ntr-un gard ceresc, 
într-un colț neștiut din ograda lui Dumnezeu. 
Îngeri albi, tăcuți ca zăpada, 
se strâng și-ncearcă să elibereze osia înțepenită, dar în van...

Îi văd venind, 
mai grijulii de roată decât de rana ce-mi sfredelește carnea. 
Aplecați asupra-mi ca niște meșteri divini, 
scotocesc prin sânge, străpung prin oase, 
dornici să dezlege carul ce-a apucat greșit cărarea. 
Dar nu văd – nu le pasă de golurile cerului, 
de gardurile rupte și stelele știrbite 
care stau ca niște dinți cariați în raiul lor?

Poate-i furie în zborul lor, 
poate s-au-năpustit ca să curețe amprenta unui muritor rătăcit. 
O fi fost vreun împărat, vreun faraon mândru, care, uitându-și frica, 
a-ndrăznit să pătrundă acolo, în inima paradisului, 
trufaș, însoțit de sclavi, cu poruncile lui pângărind tăcerea sacră, 
glasul stăpânirii sunând ca o pată pe fețele lor.

Le strig, le arăt ce ar trebui să vadă, 
ruinele din ograda lor, 
dar îngerii mă-nchid sub un zid de aripi, albe și mute ca fumul în zori, meșterind la rana-mi ca niște doctori 
care-și fac loc adânc în pieptul meu, fără un sunet.

Și acolo, în piept, roata-și continuă rotația, 
fiecare spiță strălucind ca un fir subțire de rază, 
o stea pulsând în ritmul inimii mele. Îmi vine s-o strâng lângă suflet, 
s-o port, să mă-nalț cu ea și să rămân pe bolta eternă, 
să mă așez printre stele și, privind din depărtare, urmașii să poată zice: 
„Iată-l pe om!”.

Zbrr! Prima noapte de frig... 
Pe țărm, 
inima îmi îngheață, 
populată de fantasmagorii. 

Mi-a trecut peste valve 
roata Carului Mare; i-a rămas înțepenită oiștea 
în gardul lui Dumnezeu. 
Câțiva îngeri încearcă să o extragă, dar nu...
Îi văd venind spre mine, 
mai preocupați de roată decât de uluca spartă. 
Ia uite-i cum s-au strâns pe pieptul meu 
și operează adânc, 
să desțelenească din hop carul de la traseu abătut. 

Nu le pasă de propria ogradă? 
Văzut din exterior, 
raiul e știrb ca o gură de babă. 
Vor fi fost supărați pe intrarea maiestuoasă 
a vreunui împărat pământesc? 
Un faraon îi va fi sfidat 
și, în centrul paradisului, se va fi instalat, 
cu sclavii de-o parte și de alta a tronului aurit? 
Va fi inițiat porunci într-un spațiu 
care nu îndură vibrația graiului de stăpân?
 
Le atrag atenția îngerilor 
spre ceea ce ar trebui să-i îngrijoreze mai întâi, 
dar ei fac un baraj de aripi strălucitoare în jurul lor. 
Vor fi învățat de la chirurgi să mențină liniștea 
și să-și facă drum spre buba pacientului?

Jumătate îngropată în piept, 
jumătate afară, 
roata, cu spițe firave de raze, 
e, în străfund, o stea pulsând în ritmul cordului meu, 
pe care aș dori să mi-o apropii la piept 
și, împreună, 
să fim fixați la ansamblul constelației de pe cer...

Voi fi urmărit cu privirea și identificat
de către urmași: „Iată un om!”, 
ceea ce eu nu am putut pe străzile Atenei exclama,
deși lampa și ziua ardea.