Frunza zmeu (Variantă, 2)

Automobilul trecu 
și-un suflu de vânt în suspin
ridică frunza în zbor
din maldărul de frunze rămase-n șanț.

Frunza zvârlită se vede pentru întâia oară
departe de pomul care o zămislise
și de pământul care o odihnise.

– Ce minunăție de oraș! - exclamă prin setul de nervuri
și porni să colinde peste alei...

Un copil o privește și în joacă îi dă o palmă.
Frunza se răsucește în aer,
capătă avânt ca un fluture.

Copilul,
voind s-o lege de-o sfoară,
cum înălțase, cândva,
un zmeu de pânză albastră, roz și maro,
o zdrobește din greșeală —
și-n soare, pe asfaltul umed,
nervurile foșnesc, fâșâie
ca pagini uitate
pe coridoarele școlilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *