Gigel Spornic se zbenguie prin curte. 
Nu este un copil, 
ci agentul 06.  
Vârsta lui e inversul cifrei de mai sus, 
cum e numărul casei pe stâlpul de la poartă.

Speră la un pui de somn în hamac. 

Căldura îl toropește și îi dă un ghiont, 
altfel nimeni nu-și explică 
aterizarea lui subită în iarbă, 
fără vreo parașută ancestrală. 
Zgomotul căderii 
i-a ridicat pe toți ai casei de la masă. 
Crengile s-au rupt masiv din prun. 
S-au prăbușit, 
împreună cu pretendentul la odihnă. 

-Nu am nimic! Gigel Spornic îi asigură pe spectatori, 
în timp ce se adună, 
cu mâinile, 
de pe jos.