The image of wildflowers had stormed into the house.
Its impact was beyond what the book could hold.

A hen hangs its cry on the fences.
My ears rush to save it
from crashing into space.

Phantoms shake the dog.
Its bark leaps out of its mouth.

Dusk has been wounded.
Women come to gather its blood in a vessel.

A rosy piglet, an apple in its mouth,
is placed within the landscape,
competing with the absurdity of the cornfield,
which has long been grinding it down with the question:
were Napoleon’s cannons or epaulets
heard in the atmosphere?

From the epaulets, toward the universe,
hundreds of corollas migrate in silence.
The spirit of someone exceedingly caustic
will strip them down to their essence.

In the sunlight,
battle plans, like seeds,
await an indifferent hand
to cast them into the world.

I open a straight parenthesis,
within which the darkened plain unfolds.
Ordinary cannonballs tear through
fresh linen shirts.

Năvălise în casă imaginea florilor de câmp. 
Impactul a fost de necuprins în carte.
 
O găină își spânzură strigătul de garduri. 
Urechile mele dau fuga să-l salveze, 
de la prăbușirea în spațiu. 

Fantasme zgâlțâie câinele. 
Lătratul îi sare din bot. 

Amurgul s-a rănit. 
Vin femei să-i strângă sângele în vas. 
 
Un purceluș rumen, cu mărul în gură, 
este instalat în peisaj 
și concurează ridicolul lanului de porumb, 
care-l toacă, demult, cu întrebarea: 
tunurile sau epoleții lui Napoleon 
în atmosferă s-au auzit?

De la epoleți, spre univers, 
sute de corole migrează în liniște. 
Spiritul cuiva extrem de caustic 
le va desfoia până la esențe. 

În soare, 
planurile de bătaie ca niște semințe 
așteaptă mâna indiferentă 
să le arunce în lume. 

Deschid o paranteză dreaptă, 
în care se așterne câmpia întunecată. 
Ghiulele banale rup cămăși curate de in.