Năvălise în casă imaginea florilor de câmp. 
Impactul a fost de necuprins în carte.
 
O găină își spânzură strigătul de garduri. 
Urechile mele dau fuga să-l salveze, 
de la prăbușirea în spațiu. 

Fantasme zgâlțâie câinele. 
Lătratul îi sare din gât. 

Amurgul s-a rănit. 
Vin femei să-i strângă sângele în vas. 
 
Un purceluș rumen, cu mărul în gură, 
este instalat în peisaj 
și concurează ridicolul lanului de porumb, 
care-l toacă, demult, cu întrebarea: 
tunurile armatei napoleoniene au bubuit?

De la epoleți, spre univers, 
sute de corole migrează în liniște. 
Spiritul cuiva extrem de caustic 
le va desfoia până la esențe. 

În soare, 
planurile de bătaie ca niște semințe 
așteaptă mâna indiferentă 
să le arunce în lume. 

Deschid o paranteză dreaptă, 
în care se așterne câmpia întunecată. 
Ghiulele banale rup cămăși curate de in.