The characters submit to feeling...

Happiness in life belongs to the Lord,
just as a perfect ten, they say,
belongs to the teacher.

Nature would frolic toward something tempting,
but the thoughts of writing,
for posterity,
about a new fate for the characters,
anchor it in solitude.

The image of that one,
put against the wall for the sin of shouting,
from the ship’s edge:
"Hurrah! Hurrah! Hurrah!" toward the destined land,
haunts my memory.

If the protagonist
had not possessed the ability
to think and to declare,
then the author’s attempt
would yield no result,
just as notations would be a supersonic jet,
but I would not be their passenger.

Personajele se supun sentimentului...

Fericirea în viață este a Domnului, 
precum nota 10, care, se spune, 
ar fi a profesorului.

Firea ar zburda înspre ceva tentant, 
dar gândurile de a scrie, 
pentru posteritate, 
despre o nouă soartă a personajelor, 
o ancorează în singurătate.

Imaginea aceluia, 
pus la zid pentru păcatul de a fi strigat, 
din buza corabiei: 
„Ura! Ura! Ura!” înspre tărâmul vizat,
îmi hârțuie amintirea.

Dacă protagonistul 
nu ar fi avut abilitatea 
de a gândi și a afirma, 
atunci încercarea autorului 
nu ar avea niciun rezultat, 
precum notațiile ar fi avion supersonic, 
dar n-aș fi eu pasagerul lor.