Simbolismul. „Plumb” de George Bacovia. Artă poetică simbolistă

Simbolismul. „Plumb” de George Bacovia. Artă poetică simbolistă

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa în jurul anului 1886, odată cu publicarea articolului-manifest „Simbolismul” de către Jean Moreas. Simbolismul promovează emoția și muzicalitatea interioară a ideii. Poezia simbolistă românească apare la sfârșitul sec. al XIX-lea, avându-i ca teoreticieni pe Al. Macedonski și Ovid Densușianu. Alături de Ștefan Petică, Dimitrie Anghel sau Ion Minulescu, George Bacovia se revendică, prin întreaga sa creație, de la principiile estetice ale simbolismului.

Poezia „Plumb”, așezată în fruntea volumului cu același titlu apărut în 1916, este o artă poetică, datorită viziunii asupra lumii și procedeelor artistice definitorii pentru poetul George Bacovia.

În primul rând, la fel ca Baudelaire, George Bacovia surprinde, în discursul liric, corespondențele dintre elementele ce compun universul: „parfum, culoare, sunet se îngână și-și răspund”. Astfel, dacă primul catren se centrează pe imaginea unei naturi exterioare, în cea de a doua strofă, este dezvăluită realitatea interioară a ființei, sentimentele eului fiind mortificate sub puterea metalului thanatic: „Dormea întors amorul meu de plumb”.

În al doilea rând, poeții simboliști caută să îndepărteze poezia de pictură și să o apropie de muzică, întrucât, așa cum afirma Paul Verlaine, „Muzica înainte de toate!”. George Bacovia aderă la acest principiu estetic, astfel încât, în poezia „Plumb”, repetiția simbolului central, „plumb”, și a conjuncției coordonatoare „și” îi conferă discursului o muzicalitate tristă și monotonă, asemenea unui marș funebru.

Poezia „Plumb” se încadrează într-o tematică specifică simbolismului: moartea, iubirea și condiția creatorului într-o societate ostilă.

Imaginarul poetic bacovian se axează pe descrierea sinestezică a unui întreg univers. Cele două secvențe poetice ale textului corespund celor două planuri ale realității, realitatea exterioară și cea interioară.

Prima secvență se referă la realitatea obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou. Tema morții este surprinsă încă din incipitul poemului. Verbul la imperfect „dormeau”, alături de epitetul „adânc”, sugerează ideea unui somn continuu, echivalent, în cazul lui Bacovia, cu moartea. Metafora – simbol „cavou” poate avea două accepțiuni: universul închis al târgului de provincie sau propriul trup efemer, o temniță pentru sufletul dornic de înălțare spirituală. Epitetul metaforic „de plumb” are menirea de a reliefa apăsarea, starea liminală dintre viață și moarte. Florile, în general un simbol pentru gingășie și frumusețe, sunt marcate de această dată de împietrire. Singurul element care sugerează mișcarea este vântul, care și el produce efecte reci. Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă greutatea apăsătoare a nocturnului: „Dormeau adânc sicriele plumb, / Și flori de plumb, și funerar veșmânt- / Stam singur în cavou…și era vânt… / Și scârțâiau coroanele de plumb”.

A doua secvență corespunde lumii interioare a poetului. Metafora-simbol „amor de plumb” poate semnifica dispariția oricărui ideal, iar încercarea de salvare este iluzorie: „și-am început să-l strig”. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”. În această lume superficială, artistului nu i se aduce nicio formă de omagiu. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea se circumscriu esteticii simboliste. Punctele de suspensie marchează împietrirea universului: „Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, si-am început să-l strig – / Stam singur lângă mort… și era frig… / Și-i atârnau aripile de plumb”.

Titlul „Plumb” anticipează ideea discursului, fiind în strânsă corelație cu mesajul transmis de text. Cuvântul – titlu, format din patru consoane și vocala închisă „-u-”, este alcătuit dintr-un substantiv comun nearticulat. În acest fel, cititorul este avertizat asupra faptului că universul imaginat de George Bacovia este unul al obiectelor.

Simbolul central al textului este plumbul, care, prin repetiție, își relevă caracterul de laitmotiv. Plumbul este un metal care sugerează apăsarea sufletească, angoasa, iar cromatica gri induce spleenul ontologic.

Mesajul poeziei este transmis și la nivelul elementelor de prozodie. Rima este îmbrățișată, iar măsura versurilor este de zece silabe pe vers. Muzicalitatea sumbră, funebră este susținută de ritmul iambic.

La nivel sintactic, predomină propozițiile principale independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ.

În concluzie, poezia „Plumb” de George Bacovia rămâne o creație reprezentativă pentru viziunea despre lume a unui autor simbolist.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *