Soarele matinal a înviorat câinii, care, dezghețați după frigul de azi-noapte, latră acum de bucurie, umplând văzduhul cu abur în formă de bot.
Apa nu a avut timp să se scurgă în pământ și a rămas la rădăcina trandafirilor. În dimineața aceasta, grădina este un patinoar pe care nu mai alunecă nicio floare.
Aș da cu piciorul să fărâm gheața, dar parcă m-aș lovi pe mine însumi, cel care mă oglindesc în cleștar.
O aducere-aminte coboară în mine, de la cap în jos, înspre adâncul ființei: am mai văzut pojghița aceasta de gheață în copilărie,
dar se ducea la vale, prin șanț, destrămându-se în tumult,
pe când eu urcam spre casă.
Era prin februarie…
Acum, dacă fug, îmi îngheață obrazul.