14 ianuarie, 2021

Soarele matinal a înviorat câinii, care, dezghețați după frigul de azi-noapte, latră acum de bucurie, umplând văzduhul cu abur în formă de bot.

Apa nu a avut timp să se scurgă în pământ și a rămas la rădăcina trandafirilor. În dimineața aceasta, grădina este un patinoar pe care nu mai alunecă nicio floare.

Aș da cu piciorul să fărâm gheața, dar parcă m-aș lovi pe mine însumi, cel care mă oglindesc în cleștar.

O aducere-aminte coboară în mine, de la cap în jos, înspre adâncul ființei: am mai văzut pojghița acasta de gheață în copilărie,

dar se ducea la vale, prin șanț, destrămându-se în tumult,

pe când eu urcam spre casă.

Era prin februarie…

Acum, dacă fug, îmi îngheață obrazul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *