Traducerile mele din latină au fost totdeauna foarte aproape de textul original, iar profesorii aveau la îndemână variantele mai libere, actualizate și mă judecau în conformitate cu acestea. Mă și întrebam unde au regăsit ei atâtea cuvinte în acele texte, pentru că, oricât de atent am fost, eu nu le-am văzut. Starea mea era de nedumerire, până acum vreo câțiva ani, când am fost cucerit de rezultatul proprie-mi munci și am inclus, în volumele de lirică, fragmente din operele lui Caesar, Lucretius, Vergilius și Ovidius.

Nu mai dețin traducerile din Tacitus, când am fos zguduit de o pagină în care marele istoric scria despre „unul, Iisus, care spune că este fiul lui Dumnezeu”. M-am oprit și am reluat traducerea și am dat peste aceeași veritate, a existenței lui Iisus, consemnată, sub formă de normalitate, de breaking news, de către un contemporan credibil. Am avut impresia că eu însumi m-am întâlnit cu profetul, atât de clar sunau frazele. Realitatea din pagină era atât de puternică, încât năvălea, peste secole, în camera mea și-mi conferea imboldul de a clama: „Există Iisus!”.