Din spusele unui pustnic…

Într-un an…

Mi-am sunat iubita, pe Ana Gusti, dusă cu serviciul (impropriu pregătirii ei), departe. Era ziua ei. La primul apel, mi-a deschis telefonul: „Bună!” a salutat pe cineva de lângă ea, se pare o femeie, și aparatul a rămas deschis, vreme de o oră, un minut și o secundă, coincidență fatală, care a sunat, în lăuntrul meu, ca un sfârșit de lume.

A stat, cu un prim client, mai bine de douăzeci de minute. După discuții convenționale, în final i-a adresat întrebarea: „Aveți post?”.

Deseori, se interesa: „Afară mai plouă?”. „De ce întrebi?”, s-a auzit vocea unei colege, „vrei să-l suni pe Radu?”.

Am rezistat…

Alt client bolborosea de zor, în timp ce ea, iubita mea, chicotea, ca în fața lui Charlie Chaplin: „Hai, că ești culmea!”, a încheiat dialogul spumos, nu înainte de a-l asigura, în același fel persuasiv, „Hai, că vorbim!”.

Am sunat-o, din nou, și mi-a închis în două secunde: „Sunt ocupată!”; în consecință, i-am expediat mesaje (SMS): „La mulți ani! Îți doresc să-ți găsești fericirea lângă acela cu care ai râs și i-ai spus că este culmea. Până și cu acel prim client, pe care nu-l cunoșteai, totuși ai stat în jur de un sfert de oră, iar, la final, ai ajuns să-l întrebi: Aveți post? Ce râset tâmp! Hai, că ești culmea! Ha! Ha! Ha! Hai, că vorbim! Lângă el să-ți petreci anii care ți-au mai rămas de trăit! Mulțumesc pentru respect!”.

Răspunsul perfid al Anei:

„Nu am vorbit așa ceva, nu aveam nici timp, nici cu cine, nici de ce”.

„Pe telefonul de serviciu, apelantul te întreba de Ariana (șefa ei, n.n.) și tu, cu glas mieros: Vă pot ajuta cu ceva? Da, glas mieros cu alții și chicot răsunător, iar cu mine, îți tot ninge și plouă”.

După schimbul acesta de mesaje, m-a trecut pe block list.

Atunci, pentru a evita umilința de a suna în van, am hotărât, imposibil să mai iubesc pe altcineva, să intru în mănăstire, departe de iureșul fățărniciei.