Nu mai rețin decât două-trei momente, din acea dragoste scurtă și unică, pentru Laura Vameșu, o tânără blândă și atât de mândră de mine; niciodată, nu m-a întrebat de ce am părăsit-o pe neașteptate, fără a-i fi dat o explicație.

Când am realizat că numai duhul necurat m-a abătut de la fericirea în dragoste, m-am hotărât să intru în serviciul monahal, pentru catharsis. Din gâlceava mea cu duhul, am dedus că numai eu am fost de vină și nicidecum destinul.

Este necesar să slujesc în mânăstire, cu mai mult sârg, pentru că a-mi reaminti de Laura Vameșu este altă ispită, pe care trebuie să o înlătur din suflet.