Dan Ionescu, the author of the book published in Spanish, Carta a Tetis (Editorial Éride Ediciones, Madrid, 2020, due to the excellent Spanish translation by Francisco Javier Bran Garcia and Dana Oprica), is a member of the 2000 Generation of Romanian poets who use reality as a source of inspiration for their poetry. At the same time, they are sentimentally impacted by this issue. Thus, their poetry would lose a significant part of its meaning if analysed only from
a structuralist point of view. If literary critics overlook the sentimental load of these poets’ words, of their syntax, of their obstinacy to provide a genuine image of the human being and the world s/he lives in, they might provide a wrong interpretation. For this reason, Geo Constantinescu, the author of this article, performs a classic, impressionist analysis, so as to better decode the shades of the poet’s experiences, his subtle psychology and the emotions in the contact with reality that are inspired by each moment of his creation.
Key words: condition of poetry; Romanian spirituality; rural life; the city;
nature; memories; the paradise of childhood.
El octavo volumen de versos de Dan Ionescu, Carta a Tetis, apareció
en febrero de 2020, en Madrid, Editorial Éride Ediciones, gracias a la excelente traducción al español hecha por Francisco Javier Bran García y
Dana Oprica. Poeta, prosista, crítico literario y periodista rumano, Dan Ionescu (nacido en 1970, en Bălăcița, distrito de Mehedinți) debutó en lengua rumana, en 1995, con el volumen Biblioteca într-o alocuțiune (Biblioteca en una alocución, Editorial Avrămeasa), en que planteaba el problema de la condición del poeta y la poesía en la sequía espiritual del momento en su país, cuando los rumanos estaban reducidos a la mera condición de sobrevivientes en una sociedad trastornada por un capitalismo salvaje, después del derrumbamiento de la utopía comunista.

(Va urma)

Sursa: https://analefilologie.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/Geo-Constantinescu_Anale-Litere-2020.pdf

Într-o discuție, inițiată de Andreea Trandafirescu, am vorbit despre ereditate, în ce măsură influențează (sau nu) destinul omului.

Există un patrimoniu al poporului, numit „folclor”, care se caracterizează prin mai multe expresii, al căror tâlc, pe care l-am descifrat în etape, când situațiile erau compatibile cu adevărul exprimat de cuvinte, lămurește situația: „Așchia nu sare departe de trunchi!”.

Sunt însușiri congenitale, boli care se transmit prin gene, precum schizofrenia, și, de aceea, se recomandă sau le este interzis acelora suferind de o astfel de boală, să aibă copii. Schizofrenicii sunt inteligenți, vorbești cu ei, fără a te simți în pericol, dar li se poate întâmpla să li se pară ceva în neregulă, un cuvânt sau o privire etc. Din acel moment, ei sunt sub autoritatea unei idei fixe, cum să te reprime (cum să ți-o plătească pentru ceva de care nu ești vinovat cu nimic, decât de faptul de a fi ajuns în preajma lor) și nu se mai pot opune ideii care i-a cuprins, furiei generate din aer.

Acum mai bine de șaisprezece ani, am fost într-o vizită la o familie, al cărei pater familiae știam că suferă de un asemenea morb.

(Va urma)