Elvis Presley este interpretul pe care, dacă încep să-l vizionez pe youtube, nu mă mai opresc până a doua zi, până mâine – cum se spune – , datorită fascinației pe care o exercita în timpul spectacolului pe scenă (acum o jumătate de secol!).

În anii șaptezeci, nu a avut nicio șansă de a se mai salva, în primul rând, pentru că, pe atunci, se credea că medicamentele înseamnă totul pentru sănătate, fără a li se fi cunoscut efectele secundare, nocive pentru organism. Cum avea două spectacole pe noapte, Elvis Presley și-a dat peste cap ceasul biologic – nu mai avea somn. Medicul lui personal, un grec (acuzat în anul 1994 de malpraxis – el însuși a declarat că „eu l-am ucis pe Elvis!” – avea în vedere rețetele nenumărate pe care i le-a tot redactat și recomandat), îi prescria trei somnifere într-o zi, dintre care primul îi asigura patru ore, iar celelalte, câte două ore de somn.

În al doilea rând, nu exista un program specializat de menținere a formei fizice, o conduită sine qua non astăzi în lumea muzicală (și nu numai)… Adulat și invidiat, nimeni însă nu poate ști ce era în sufletul marelui artist, o emblemă a secolului trecut.

Poate, după concerte, fericirea lui maximală era să doarmă, stare de care orice om normal are parte, însă, pentru aceasta, el trebuia să mute munții din loc, să urce o piramidă, o muncă de Sisif adăugată prestației impecabile, dar istovitoare, de pe scenă. Ca într-un sandvici și-a trăit viața, între luminile reflectoarelor și munca interioară, pentru a se putea odihni, posibilitate pe care o pierduse iremediabil.