Sunt expresii pe care le știm dintotdeauna, le rostim mașinal, fără a reflecta la sensul lor, decât uneori, când sensul ne apare cu adevărat revelator pentru adecvarea la situația care l-a presupus.

Zilele trecute, la pompa de benzină, am rămas mască, în fața prețului indicat. Până am ajuns la ghișeu, m-am gândit, de fapt, ce susține expresia: starea de uimire se reflectă pe chip, pentru că trăsăturile rămân imobile, ca o mască. Nu-mi dau seama cum voi fi părut domnișoarei care mi-a preluat cardul, însă eram subjugat ideii că prețul a crescut ca un munte dinaintea mea, instantaneu, din pământ, din declarațiile de la tribuna de condus țara; coborâsem cu situația, ca pe o foaie o țineam în mână, în sinele meu, ca într-o mină, din care încercam să ies cu sprijinul altui gând, ceva de felul: „Asta este situația!”, deși nu prea scăpam ecourilor expresiei că am fost tras pe sfoară și, deopotrivă cu mine, atâția contribuabili, așteptând mereu să vină acel „mai bine” ca înainte.

(Va urma)